Guvernul nu vrea pedepse suplimentare pentru samsarii de mașini care mint. Deputatul Tararache vrea să-i bage la închisoare

kilometraj masini

Senatorii din Comisia pentru drepturile omului ar urma să discute luni propunerea legislativă de completare a Codului Penal, în sensul introducerii pedepsei cu închisoarea de la 2 la 5 ani pentru vânzătorii de autovehicule care falsifică datele sau carateristicile tehnice ale maşinilor.

Potrivit propunerii legislative de completare a Legii 286/2009 Cod Penal, se introduce infracţiunea de „înşelăciune privind date sau caracteristici ale vehiculelor”. Astfel, înşelăciunea săvârşită în legătură cu date sau caracteristici ale vehiculelor se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani.

„Prin date sau caracteristici ale vehiculelor se înţelege: elemente de identificare, provenienţa, modificările şi intervenţiile, inclusiv asupra odometrului, istoricul reviziilor, reparaţiilor şi accidentelor rutiere în care a fost implicat vehiculul. Fapta constituie infracţiune independent de diligenţa depusă de persoana care devine titular de drepturi asupra vehiculului”, prevede propunerea legislativă semnată de un grup de deputaţi PNL şi independenţi.

În expunerea de motive, iniţiatorii precizează că infracţiunea este introdusă în categoria celor care ţin de siguranţa pe drumurile publice şi nu a celor care ţin de patrimoniu, în condiţiile în care starea proastă a unor vehicule poate reprezenta un pericol grav.

Siguranţa circulaţiei reprezintă unul din domeniile în care România se situează pe ultimele locuri în Europa. Astfel, ultimele statistici arată că în România se înregistrează 259 de accidente mortale la 10 miliarde pasageri-km, în comparaţie cu media UE care se cifrează la 61 de accidente. Cauzele sunt multiple: starea drumurilor, insuficienta pregătire a conducătorilor auto, starea tehnică a autovehiculelor.

„Unul dintre fenomenele care a luat amploare în ultimii ani este cel al înstrăinării de autovehicule de către anumite persoane (samsari) fără a prezenta situaţia tehnică reală a acestora. Astfel, autovehicule cu diferite probleme tehnice ajung să circule pe drumurile publice, fără ca noul deţinător să cunoască acest fapt-generând un pericol la adresa siguranţei circulaţiei pe drumurile publice” se mai arată în expunerea de motive.

Iniţiatorii mai spun că, de multe ori, procurorii adoptă soluţia NUP şi îndrumă părţile către un proces civil, pe motiv că speţele acoperă doar interese private. De multe ori soluţia se bazează şi pe dimensiunea redusă a prejudiciului ori pe faptul că „samsarul” neagă pur şi simplu că ar fi avut cunoştinţă de adevărata stare tehnică a vehiculului.-kilometrajul dat înapoi, numărul proprietarilor, evenimente rutiere, accidente, modificări.

Propunerea este centrată şi pe buna-credinţă a cumpărătorului/victimei. De aceea, fapta constituie infracţiune independent de conduita clientului păgubit (indiferent dacă acesta a dus sau nu maşina la tester).

Printre inițiatorii legii se numără și deputatul PNL Mihai Tararache.

Guvernul a avizat negativ propunerea, pe motiv că actualul Cod penal este suficient de cuprinzător pentru a sancţiona astfel de cazuri.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Apel către Primăria Constanța și Confort Urban

lun mart. 7 , 2016
Primăria Constanța a demarat un proces de asfaltare a intersecțiilor din oraș – un lucru bun. În zonele centrale, cum ar fi Casa de Cultură, se montează dale. În cele periferice, cum ar fi Inel II, se toarnă un strat subțire de asfalt. Nu aș vrea să fiu rău să […]

V-ar putea interesa și: