Guvernul obligă orice român care obține drepturi de autor sau alte venituri independente să utilizeze sistemul RO e-Factura

Financial chart with glasses

Guvernul a fost nevoit să admită că sistemul fiscal nu este pregătit pentru avalanșa de obligații impuse persoanelor fizice. După săptămâni de confuzie și presiune birocratică asupra celor care obțin venituri din activități independente, Executivul a decis amânarea utilizării obligatorii a sistemului RO e-Factura până la 1 iunie 2026, oferind un termen de tranziție într-un mecanism fiscal care riscă în continuare să transforme simpla obținere de venit într-un exercițiu administrativ sufocant.

Guvernul a aprobat introducerea unui termen de tranziție până la 1 iunie 2026 pentru utilizarea sistemului RO e-Factura de către persoanele fizice impozabile care desfășoară activități economice și sunt identibicate fiscal prin CNP, nu prin CIF. Până la această dată, persoanele fizice nu vor fi obligate să utilizeze sistemul RO e-Factura.

Persoanele fizice deja înregistrate în sistemul RO e-Factura pot solicita ieșirea temporară din registru, iar cele care nu sunt înscrise vor avea obligația de a se înregistra cu cel puțin 3 zile înainte de 1 iunie 2026. ANAF va actualiza procedura registrului în termen de 30 de zile.

Cine este considerat „persoană impozabilă” din punct de vedere al TVA

Din perspectiva TVA, legislația fiscală stabilește că orice persoană care desfășoară activități economice în mod independent este considerată persoană impozabilă, indiferent dacă este persoană juridică sau persoană fizică. Cesiunea drepturilor de autor este calificată drept prestare de servicii, dacă persoana fizică care realizează astfel de venituri acționează independent, nefiind într-un raport de tip angajator–angajat.

Această definiție este preluată din Directiva europeană privind TVA, aplicabilă în toate statele membre ale Uniunii Europene, iar România are obligația de a o respecta, conform Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al TVA.

De ce este necesară emiterea unei facturi pentru drepturile de autor

Emiterea facturii nu este o obligație suplimentară sau arbitrară, ci o regulă de bază a sistemului TVA, aplicabilă tuturor persoanelor impozabile care prestează servicii. Factura este documentul care:

  • dovedește existența unei operațiuni economice,
  • permite urmărirea veniturilor realizate,
  • asigură monitorizarea respectării plafonului de scutire de TVA.

Această obligație există independent de faptul că persoana este sau nu plătitoare de TVA. Astfel, chiar dacă o persoană fizică se află sub plafonul de scutire de TVA (395.000 lei/an), emiterea facturii rămâne obligatorie, motivul fiind unul strict administrativ și fiscal:

  • fără facturi sau documente justificative nu poate fi urmărită depășirea plafonului;
  • sistemul fiscal trebuie să poată stabili momentul exact în care apare obligația de înregistrare în scopuri de TVA.

Astfel, factura nu înseamnă automat TVA de plată, ci este un instrument de evidență fiscală și transparență.

Totodată, emiterea facturii nu conduce la dublă impozitare și este distinctă de obligațiile privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale, declarate prin formularul 112. Factura are rolul de document justificativ care permite evidența corectă a veniturilor și monitorizarea plafonului de scutire de TVA, inclusiv în cazul veniturilor obținute din alte țări ale Uniunii Europene, unde se aplică regulile europene privind taxarea inversă.

Obligația de emitere a facturii pentru veniturile din drepturi de autor nu reprezintă o reglementare nouă, ci o regulă generală a sistemului TVA, aplicabilă tuturor persoanelor impozabile care desfășoară activități economice în mod independent, inclusiv persoanelor fizice – Conform art.319 alin.(6) lit.a) din Codul fiscal și art.220 alin.(1) pct.1 din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al TVA.
Astfel, nu sunt introduse obligații fiscale noi pentru persoanele fizice, iar per

Comunicatul de presă poate fi citit AICI.

Recomandare: Contabil cu 25 de ani experiență: „Trebuie să fii masochist să începi o afacere în România”. Calculator comparativ de taxe

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Respect în Constanța: 3 milioane pe beculețe de Crăciun, 3,33 lei în plus pentru nevoiași

sâm ian. 31 , 2026
Consilierii locali din Constanța au decis să majoreze tichetele „Respect”, inițiat de Decebal Făgădău în 2016, cu 5 lei. Asta înseamnă că beneficiarii vor primi în plus 3,33 lei pe lună. Votul scoate la iveală un contrast puternic între discursul despre solidaritate și prioritățile reale ale administrației locale, într-un oraș […]