Guvernul SUA oferă 14 milioane de dolari României pentru reactoare modulare nucleare

Guvernul SUA oferă 14 milioane de dolari României pentru reactoare modulare nucleare

Guvernul SUA împreună cu firma americană NuScale Power LLC (Tigard, Oregon) vor oferi 14 milioane de dolari pentru susţinerea studiilor de inginerie şi proiectare în vederea implementării de către România a unei centrale cu tehnologie SMR (Small Modular Reactor, reactoare modulare mici), prima de acest fel, anunţă Casa Albă duminică pe site-ul său.

Bazându-se pe eforturile guvernului SUA, inclusiv pe sprijinul din partea Departamentului de Comerţ şi pe asistenţa tehnică din partea Departamentului de Stat şi a Agenţiei americane pentru Comerţ şi Dezvoltare (USTDA), această investiţie urmăreşte să mobilizeze un efort de mai multe miliarde de dolari şi să pună în valoare ingeniozitatea SUA în sectorul nuclear avansat, să accelereze tranziţia către energia curată, să creeze mii de locuri de muncă şi să consolideze securitatea energetică a Europei, respectând în acelaşi timp cele mai înalte standarde de siguranţă, securitate şi neproliferare nucleară, se spune în comunicatul Casei Albe.

Acesta este unul dintre proiectele emblematice ale Parteneriatului pentru infrastructura globală (PGII) ce va fi lansat oficial la summitul liderilor G7 de la Schloss Elmau, Germania, programat să se desfăşoare în perioada 26-28 iunie. Prin intermediul PGII vor fi mobilizate sute de miliarde de dolari „pentru a furniza o infrastructură durabilă şi de calitate care să facă o diferenţă în viaţa oamenilor din întreaga lume, să consolideze şi să diversifice lanţurile noastre de aprovizionare, să creeze noi oportunităţi pentru lucrătorii şi întreprinderile americane şi să promoveze securitatea noastră naţională”.

Preşedintele Klaus Iohannis a salutat anunțul, precizând că asigurarea securităţii energetice reprezintă un obiectiv comun al parteneriatului strategic româno-american.

„Salut anunţul preşedintelui Biden privind cooperarea energetică dintre România şi Statele Unite, cu 14 milioane de dolari pentru o nouă etapă a programului reactoarelor modulare din România. Asigurarea securităţii energetice este un obiectiv comun al parteneriatului strategic dintre România şi Statele Unite”, a scris Iohannis pe Twitter.

Premierul Ciucă a reacționat la scurt timp după anunț.

„Anunțul președintelui SUA, Joe Biden, în cadrul Summit-ului G7, este o confirmare a solidității Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite, care devine tot mai aprofundat și în dimensiunea sa dedicată cooperării energetice. 

Decizia SUA de a finanța cu 14 milioane de dolari etapa preliminară a studiilor de inginerie și proiectare pentru dezvoltarea reactoarelor modulare mici (SMR) din România este componentă esențială a dezvoltării programului nuclear civil național.

Alături de construirea reactoarelor 3 și 4 de la Centrala Cernavodă, utilizarea noului tip de tehnologiei SMR va contribui la întărirea profilului energetic al României, în acord cu viziunea europeană de protejare a mediului și cu țintele de decarbonizare asumate.

Mai mult, dezvoltarea programului nuclear va impulsiona creșterea economică, atât prin revitalizarea lanțului de furnizori, cât și prin poziționarea României ca lider regional al acestei industrii.

Tehnologia reactoarelor modulare mici, dezvoltată de compania americană NuScale, respectă cele mai înalte standarde de siguranța nucleară. Acest factor este vital în contextul în care energia nucleară este pilon fundamental prin care putem obține  energie curată, la costuri accesibile pentru cetățenii români și pentru economia națională.

Încurajez industria nucleară românească și experții români să contribuie la dezvoltarea acestor etape preliminare, cu respectarea celor mai înalte standarde de siguranță  nucleară.

Producerea energiei nepoluante, ieftine și stabile reprezintă viitorul, iar prin tehnologia SMR, viitorul, este acum și în  România.

Guvernul va continua să susțină proiectele dezvoltate de Nuclearelectrica, de companiile energetice strategice Transgaz și Romgaz, care, alături de cele implementate de mediul privat, vor transforma România într-un stat independent energetic, furnizor de securitate energetică la nivel regional.

Valorificarea proiectelor de exploatare a gazelor naturale din zona românească a Mării Negre, cele deblocate prin noua lege off-shore, investițiile în energie regenerabilă, cu finanțări disponibile din Planul Național de Redresare și Reziliență și Fondul pentru Modernizare, înseamnă stabilitate energetică pentru  cetățenii români și mediul economic național”.

Ministrul Energiei Virgil Popescu a afirmat, cu ocazia anunţului făcut de către preşedintele SUA Joe Biden, la Summit-ul G7, de a finanţa cu 14 milioane de dolari etapa preliminară a studiilor de inginerie şi proiectare pentru dezvoltarea reactoarelor modulare mici (SMR) din România, că vor fi multe beneficii pentru comunitatea din Doiceşti, deoarece „fosta termocentrală va primi o nouă viaţă, va reintra pe harta energetică a României, oferindu-le locuitorilor din Doiceşti prosperitate, locuri de muncă, dezvoltarea comunităţii şi acces la energie curata şi sigură, fără poluare”.

„La aniversarea a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului strategic dintre România şi SUA, preşedintele Joe Biden a confirmat la Summit-ul G7 că relaţiile dintre cele două state sunt foarte strânse. În cadrul parteneriatului româno – american, pe palierul energiei, preşedintele SUA a anunţat că vor investi alte 14 milioane de dolari în ”Etapa Preliminară a studiilor de inginerie şi proiectare pentru dezvoltarea SMR (reactoare modulare mici din România). Până în prezent SUA au sprijinit deja dezvoltarea SMR-urilor în ţara noastră pentru realizarea unui studiu amănunţit, care a durat 18 luni, în urma căruia am identificat amplasamentul fostei termocentrale de la Doiceşti, judeţul Dâmboviţa. Anunţ care a fost făcut la Bucureşti alături de partenerii americani. Decarbonizare fără energie nucleară nu se poate, de aceea sunt foarte importante investiţiile pe care le facem. Vreau să le mulţumesc preşedintelui României Klaus Iohannis şi prim – ministrului Nicolae Ciucă pentru susţinerea extinderii programului nuclear civil în România şi pentru implicarea pe care au avut-o în extinderea parteneriatului strategic dintre cele două state”, a scris Virgil Popescu, duminică pe Facebook.

El a mai spus că investiţiile vor avea efecte pozitive în domeniul energiei, dar şi pentru întreaga economie.

„Totodată, aş dori să dau asigurări că pentru dezvoltarea acestui proiect se respectă cele mai înalte standarde de securitate nucleară, care să ofere siguranţă populatiei şi atenţia cuvenită mediului. Statele Unite sunt implicate în cel mai complex şi avansat program de dezvoltare a Reactoarelor Modulare Mici. Tehnologia americană NuScale este aprobată de către Comisia de Reglementare din SUA, din 2020. Decizia a fost luată la finalul unui proces amplu de testare, care a durat peste 10 ani şi a costat peste 500 milioane dolari şi peste 2 milioane ore de muncă. Comisia de Reglementare din SUA este unul dintre cei mai apreciaţi şi stricţi reglementatori nucleari din lume. În acelaşi timp, şi în România vor fi urmate toate procedurile de autorizare şi reglementare aplicabile. Etapa Preliminară a Studiilor de Inginerie şi Proiectare pentru dezvoltarea reactoarelor modulare mici din România constă în iniţierea unui pachet de studii şi activităţi de inginerie şi proiectare, precum şi analize tehnice ale amplasamentului, elementele esenţiale ale definirii proiectului prin raportare la cerinţele de autorizare şi reglementare naţionale şi internaţionale aplicabile”, a adăugat Popescu. 

Ministrul Energiei a mai precizat că România are peste 25 ani de experienţă în operare la cele mai înalte standarde de siguranţă, a celor două reactoare de la Cernavodă, care se află în topul mondial în ceea ce priveşte productivitatea, pe locurile 1 şi, respectiv, 3.

„Avem o comisie de reglementare cu multă experienţă şi în strânsă colaborare cu Comisia de Reglementare din SUA, cu Agenţia pentru Energie Atomică de la Viena, precum şi cu cele mai înalte organizaţii din domeniul energiei nucleare, la nivel mondial. Avem oportunitatea de valorifica această experienţă şi a ne implica într-un proiect solid, care va asigura României energie curată la preţuri accesibile, dezvoltare pentru comunitatea locală, locuri de muncă, formarea unei noi generaţii de ingineri şi poziţionarea României ca un centru regional de pregătire a viitorilor operatori, dar şi ca hub pentru producţia şi asamblarea de componente. Dar înainte de toate aceste beneficii, ne uitam la beneficiile pentru comunitatea din Doiceşti – fosta termocentrală va primi o nouă viaţă, va reintra pe harta energetică a României, oferindu-le locuitorilor din Doiceşti prosperitate, locuri de muncă, dezvoltarea comunităţii şi acces la energie curata şi sigură, fără poluare, spre deosebire de modul în care opera termocentrala în trecut. Energia nucleară este o sursă curată şi sigură de energie, care în prezent aprinde 1 din 5 becuri din România prin funcţionarea Centralei de la Cernavodă”, a conchis Virgil Popescu. 


Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

One thought on “Guvernul SUA oferă 14 milioane de dolari României pentru reactoare modulare nucleare

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Simona Halep: „Pot fi o persoană mai bună, o jucătoare mai bună”

lun iun. 27 , 2022
Constănțeanca Simona Halep, câştigătoarea turneului de la Wimbledon în 2019, a declarat că simte că în carieră mai poate reuşi multe şi precizat că este încrezătoare, informează site-ul oficial al competiţiei. „Nu vreau să mă opresc. Nu mă gândesc la asta. Simt că pot mai mult. Pot fi o persoană […]

V-ar putea interesa și: