Guvernul va aloca bani din fondul de rezervă pentru DGASPC Constanța

Prefectul județului Constanța, Silviu Coșa, a convocat zilele trecute o întâlnire de lucru cu reprezentanții DGASPC Constanța și cei ai federațiilor sindicale, privind imposibilitatea de plată a veniturilor salariale pentru lunile noiembrie și decembrie a.c.

Referitor la subiectul blocajului financiar apărut în DGASPC Constanța, federațiile sindicale au informat că, în urma întâlnirii cu prefectul județului și cu reprezentanții Consiliului Județean Constanța, din data de 30.10.2021, au fost identificate sursele de finanțare necesare atât desfășurării activității DGASPC Constanța, cât și pentru plata salariilor. Ca urmare a soluției găsite de autorități, cele două sindicate reprezentative din domeniul asistenței sociale au suspendat acțiunile de protest și au mulțumit pentru sprijinul acordat în deblocarea situației.

În urma documentelor înaintate de Instituția Prefectului, a fost obținută suma de 4,6 milioane de lei din Fondul de Rezervă al Guvernului, urmând ca o a doua tranșă de 9,4 milioane de lei să fie distribuită la următoarea repartizare. Alocarea acestor sume compensează penalitatea aplicată de Ministerul Muncii pentru nefinalizarea, de către CJ Constanța, a locuințelor protejate. În același timp, plata salariilor celor 1.700 de angajați poate fi asigurată, fără diminuări și la termen, de CJ Constanța, în calitate de ordonator de credite, inclusiv din excedentul bugetar realizat.

Puteți urmări știrile Constanța 100% și pe Google News.

energia residence
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.