Haosul urbanistic din Baba Novac și Compozitorilor, ilustrat chiar de Primăria Constanța

Stradă asfaltată. Trotuare nu există, o bandă de mers a fost transformată în parcare

Primăria Constanța a ilustrat, prin intermediul unor imagini postate pe pagina oficială de Facebook, haosul urbanistic din Baba Novac și Compozitorilor.

Instituția a anunțat că au fost îmbunătățite condițiile de circulație pentru locuitorii din cartierul Compozitorilor. Primăria Municipiului Constanța a finalizat lucrările de asfaltare și de trasare a marcajelor rutiere pe străzile cuprinse în programul de investiții. Este vorba despre 8 străzi de pământ care au fost construite de la zero: Alexandru Bogza, Dumitru Kiriac, Prelungirea Eduard Caudella, Sfântul Ioan Damaschin, Titus Cergău, Cella Delavrancea, Zeno Vancea și aleea Constantin Bobescu. Ca să ne convingă, primăria a postat și câteva fotografii.

Străzile sunt asfaltate, dar probleme sunt multe. Vedeți în imaginile prezentate chiar de primărie că în zonă nu există trotuare. Acestea vor fi realizate în etapa a doua a reabilitării, care nu se știe când va avea loc.

De asemenea, șoselele nou create sunt în bună parte locuri de parcare. Se poate observa în imaginile de mai sus cum mașinile ocupă atât ceea ce ar trebui să fie trotuar, cât și o bandă de mers. Pentru pietoni, soluția este să meargă pe stradă, printre mașini, sau să zboare.

„Lucrările de amenajare a tramei stradale continuă în cartierul Baba Novac. Echipele administratorului drumului public consolidează în aceste zile infrastructura terenului pe străzile Cernica, Prelungirea Barbu Delavrancea și Alexandru Alexandridi.”, anunță primăria.


Postări recente

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.