HCL-ul care a introdus taxa de 200 de lei pentru ocuparea domeniului public, ANULAT definitiv de instanță

Hotărârea de Consiliu Local care impunea o taxă de 200 de lei pentru utilizarea domeniului public de către autoturisme a fost anulată definitiv. Curtea de Apel Constanța a admis recursul formulat de mai mulți reclamanți și a desființat, în parte, sentința civilă inițială, înlocuind considerentele acesteia cu propriile constatări.

În ședința din 20 noiembrie 2025, completul C2 de recurs a decis:

  • Respinge recursul Consiliului Local Constanța, considerându-l nefondat.
  • Admite recursul reclamanților.
  • Schimbă în parte sentința civilă, anulând practic temeiul care justifica perceperea taxei de 200 de lei pentru ocuparea domeniului public.
  • Soluția este definitivă.

Decizia instanței a fost pronunțată prin punerea hotărârii la dispoziția părților, în aceeași zi, 20 noiembrie 2025.

HCL-ul în discuție prevedea o taxă anuală de 200 de lei pentru utilizarea domeniului public, în special în cazul parcării autoturismelor în zonele rezidențiale. Măsura a fost contestată de mai mulți constănțeni, care au arătat că taxa este nejustificată, disproporționată și aplicată neuniform, afectând în mod direct persoanele care plăteau deja taxa de parcare rezidențială de 500 de lei.

Prin decizia definitivă a Curții de Apel, obligația de plată a acestei taxe dispare, iar municipalitatea nu o mai poate aplica.

Primăria Constanța a introdus totuși, în bugetul pe 2026, din nou taxa de 200 de lei. Cu unele modificări. De pildă, se va aplica și persoanelor juridice.

Este important ce va scrie instanța în motivarea deciziei. În funcție de ea, în 2026 vom avea din nou sau nu această taxă.

Pentru cei care au plătit, cea mai simplă modalitate de recuperare a banilor este să ceară o compensare la SPIT, a precizat Felicia Ovanesian, avocat și reclamant în acest caz.

Între timp, un pensionar din Constanța este executat silit pentru taxa de ocupare a domeniului public, deși era scutit.

Recomandare: Taxele pregătite pentru 1 ianuarie 2026, blocate la CCR după contestația AUR

2 comentarii la “HCL-ul care a introdus taxa de 200 de lei pentru ocuparea domeniului public, ANULAT definitiv de instanță

  1. normal ar fi ca pentru atunci cand astefl de hotarari ale consiliului local sunt anulat sa raspunda pentru prejudiciul creat TOTI cei care au votat aceea hotarare ……trebuie sa poarte responsabilitatea faptul ca ceea ce au votat a fost gresit si ar fi normal sa de a banii din buzunarul propriu nu din al primariei ….instanta ar fi trebuit sa aloce raspundere atat asupra primariei cat si a celor care au initiat si votat o hotarare nelegala

  2. Consiliul local și primarul Constanței o adunătură de incompetenți,si in orgoliul lor mîrșav vor căuta o altă aberație.Ei nu știu sa aducă dezvoltare prin investiți și copiind Guvernații,vor să supraviețuiască prin taxe pe care le impun fara jenă.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Taxele pregătite pentru 1 ianuarie 2026, blocate la CCR după contestația AUR COMPLETARE

joi nov. 20 , 2025
AUR a atacat la Curtea Constituțională și ultimele măsuri fiscale ale Guvernului Bolojan, adoptate marți de Parlament. Consecința directă: majorarea impozitului pe locuințe și pe mașini, precum și introducerea „taxei Temu”, nu mai pot intra în vigoare la 1 ianuarie 2026. CCR va analiza sesizarea în a doua jumătate a […]