Horia Constantinescu, ANPC: „A devenit o cursă cu premii distrugerea imaginii mele și compromiterea mea”

Sursă foto: Facebook/Horia Constantinescu

Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANP), Horia Constantinescu, a transmis azi un mesaj puternic, învăluit într-un ușor mister, pe pagina sa de socializare.

A început cu un citat din Psalmi: „Mă încred în Dumnezeu și nu mă tem de nimic. Ce pot să-mi facă niște oameni?”

„Astăzi nu o să vorbesc despre nicio acțiune, despre nici un proiect, despre nimic altceva în afară de mine. Sunt convins, că nu sunt idiot! Știu că acțiunile mele și modul de a le desfășura au deranjat și deranjează!”, a scris Constantinescu.

Acesta a afirmat că au existat permanent grupuri de interese din categoria operatorilor economici și chiar dintre colegi cărora le-a tulburat activitatea!

Iată restul mesajului:

„A devenit o cursă cu premii distrugerea imaginii mele și compromiterea mea.

Va veni momentul în care se vor spune despre mine bazaconii mult mai bine îmbrăcate pentru a fi credibile, față de ce s-a încercat până acum, cu timiditate.

De la achizițiile publice, până la restul activității mele, mă pot uita în ochii lui Dumnezeu fără nicio urmă de jenă.

Nu am cerut, nu am primit direct sau prin intermediari, nu am gândit măcar, să primesc vreun folos necuvenit.

Poate dacă aș fi făcut-o deranjam și supăram mai puțin!

Interesant este că cei care se bat cu pumnul în piept că lucrează la debarcarea mea sunt niște viermi ai societății.

Nu de frica cuiva nu am făcut nimic compromițător! Nu am făcut-o pentru că am stabilit cu Dumnezeu că sunt aici pentru a-mi spăla păcatele tinereții și pentru a arăta că suntem o țară ce merită respectată!”


Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “Horia Constantinescu, ANPC: „A devenit o cursă cu premii distrugerea imaginii mele și compromiterea mea”

  1. Aveti dreptate ! Pana si la Casa de ajutor reciproc a pensionarilor din Constanta am fost anuntat ca din cauza Dv .daca vreau sa platesc in avans cele 24 rate ,in FIECARE luna trebuie sa urc la birou sa fac cerere de aprobare …ca sa ce ,sa platesc niste bani in avans ! Nu este suficienta o singura cerere ,desi si asta ar fi fara rost. Eu nu cred ca este vina DV.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Unul din șase decese premature este cauzat de obezitate

joi ian. 19 , 2023
Obezitatea este responsabilă pentru milioane de decese în fiecare an în toată lumea, prin prisma efectelor negative secundare, în special diabet, boli cardiovasculare și cancer. Unul din șase decese premature este în prezent cauzat de obezitate, iar procentul va crește în anii următori, odată cu înmulțirea exponențială a persoanelor supraponderale […]

V-ar putea interesa și: