Horia Constantinescu, ANPC: cinci motive pentru care turismul românesc a ajuns un tablou grotesc, demn de milă, de care turiștii străini fug

Horia Constantinescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, a vorbit, într-o postare pe rețelele de socializare, despre problemele mari pe care le are turismul românesc, despre oferta deseori deplorabilă a patronilor de hoteluri și restaurante, despre motivele pentru care turiștii străini, care umpleau acum 30 de ani litoralul, fug acum de el ca dracul de tămâie. Pentru toate aceste suntem noi, românii, vinovați, consideră Constantinescu.

„Cele mai multe stațiuni turistice din România, nu numai de pe litoral, sunt în derivă. Nu este vorba despre nicio conspirație. Nu s-au înțeles bulgarii cu grecii și cu turcii să ne distrugă litoralul. Reușim să o facem singuri, într-un mod sistematic.”, a declarat acesta.

Motivul numărul 1: difuzarea excesivă a manelelor.

„Nu am convingerea că turiștii suedezi, norvegieni, polonezi, cei care veneau până acum 30 de ani pe litoral, sunt mari fani ai acestui tip de muzică, dar da, într-adevăr, există un tip de public românesc ce se simte foarte bine ascultând melodii din ce în ce mai preferate de public, dar cu siguranță de o anumită categorie de public, și iată se dovedește clar că nu poate umple toate hotelurile, plajele, stațiunile, fie ele de la munte, de la mare sau oricare dintre localitățile de acest gen.”

Recomandare: Stațiunea Mamaia, o bătrână care se îmbracă în haine de domnișoară și se miră că nu o mai curtează lumea ca altădată VIDEO

Motivul 2: aruncatul mucului de țigară pe geam, scuipatul gumei de mestecat pe jos, scursul uleiului din șaorma și toate cele ce generează mormane de gunoi.

„Chiar dacă ar fi strânse periodic, totuși nu ezită să ajungă, iată, și în canalul din plin Satul de Vacanță sau oricare dintre zonele în care vântul poate duce aceste gunoaie, de unde cu siguranță nu sunt strânse cu aceeași frecvență. Și aici, nu cred că s-au înțeles austriecii pentru stațiunile de la munte, din nou bulgarii, turcii, grecii pentru stațiunile de pe litoral, să vină cândva noaptea, când noi toți ceilalți dormim, ei să care micile gunoaie aruncate te miri unde și să se asigure că acestea umplu tot decorul românesc.”

Recomandare: Satul de vacanță Mamaia – focar de infecție, simbolul unei stațiuni eșuate

Trei: sămânța sau bomboana agricolă

„Pare inofensivă, fiind ușor biodegradabilă, așa că, scuipată pe jos, este treaba vântului unde duce semințele și unde le integrează. Până atunci, ele cad pe asfalt și este dovedit faptul că până să putrezească, fiind ușor lemnoase, ele nu se integrează absolut în niciun fel în decorul în care ajung.

Patru: structurile de cazare

„Dacă un turist străin cu venituri medii dorește să vină în oricare dintre stațiunile montane, are de ales pe aplicațiile de rezervări pentru cazare. Acolo, pozele sunt minunate la mare majoritate a locațiilor. Trist este că realitatea îl face nu numai să nu-și mai dorească el să vină în țara noastră, dar să spună probabil și prietenilor. Mai mult, ofertele extraordinar de piperate – pentru că, pe măsură ce se reduce sezonul, în loc ca operatorul din industria HoReCa să se gândească pe termen lung, încearcă cumva să recupereze în fiecare dintre sezoane ceea ce a păgubit eventual sezoanele trecute sau să se căpătuiască suficient de tare într-un singur sezon, lucru care cu siguranță a contribuit și el la deriva în care se află ceea ce noi numim cu o ușoară exaltare turism ieftin. În realitate, un loc de petrecere a timpului liber, nicidecum turism în adevăratul sens al cuvântului.”

Recomandare: OMD Mamaia Constanța: 1,78 milioane lei cheltuiți pentru promovare, 60 de aprecieri pe Facebook

Cinci: locuri de servit masa

„Când ieși din hotel, își dorești să servești masa. Ai de ales între 80 – 90 de șaormerii pe metru pătrat. Nu sunt convins că turiștii nemți sau cei eventual veniți din alte țări sunt mari amatori de șaorma. Pot găsi și kurtoș kalacs, pot găsi ceea ce se pretinde a fi hamsie, dar în realitate este șprot, pot găsi atât de multe variante – nici măcar nu le-aș numi de fast food – de meniuri specifice unor anumite zone ce demult erau nișate din Balcani, în sensul în care marea majoritatea a turiștilor știau că nu au de ajuns, tocmai pentru că nu se regăseau cu generoasa ofertă a zonelor respective. Seamănă foarte multe dintre ofertele de azi cu filmul „Pisică albă, pisică neagră” a lui Kusturica, în care există o permanentă aducere aminte a ceea ce erau până demult, zic eu, Balcanii. Astăzi, din păcate, filmul acela a căpătat conotații extrem de actuale. Avem de ales feluri de mâncare rafinate: șaorma, hamsii, porumb fiert din portbagaj, gogoși vândute în urlete pe plajă, zmeură, afine. Fiecare găsește o rațiune proprie pentru care face și el ceva și nu respectă niciun fel de igienă, de normă legală de comercializare, de preparare și comercializare a mâncării, ca să facă și el un ban. Acești bănuți s-au transformat într-un fel de cutie a milei, în sensul că cei mai mulți dintre ei au dus turismul românesc într-o zonă de milă. Cei care mai ajuns acolo fie nu-și permit să meargă foarte departe, fie, probabil, nu vorbesc alte limbi străine, decât cele care alcătuiesc și versurile manelelor.”

Recomandare: Un cappuccino în portul Tomis din Constanța, mai scump decât în Monte Carlo

Recomandare: Prânz la un restaurant Michelin din Europa, mai ieftin decât o pizza în România

„Toate acestea, puse cap la cap, împreună cu tonete, gherete care vând cuțite, bâte, electroșocuri, tot acest tablou grotesc este din păcate cel care la acest moment caracterizează turismul românesc. Lângă hoteluri în care s-a investit enorm, găsim locații nu de mâna a doua, nu există număr care să le poată califica.”, a conchis Horia Constantinescu.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

11 comentarii la “Horia Constantinescu, ANPC: cinci motive pentru care turismul românesc a ajuns un tablou grotesc, demn de milă, de care turiștii străini fug

  1. Manelele atrag un anumit gen de turisti, gen care sperie turistii de calitate. Manelistii vor manca la impinge-tava in orice conditii, vor tulbura linistea si ordinea publica, vor lasa mizerie, vor distruge. Asistam la rromanizarea romaniei prin manele !

    1. Din păcate, voucherele de vacanță nu au ajutat deloc turismul real. Se vedea cu ochiul liber încă din 2018. Oameni crescuți și trăiți în mediul rural, cu obiceiuri ,,alese” și normale pentru curtea lui, s-au trezit că pot ajunge la mare așa facil. Deși au trecut niște ani buni de când se acordă, ei n-au înțeles că aceste ajutoare au și alt scop, de a se întâlni cu o lume civilizată care să le corecteze anumite cutume ale locului de baștină, să se culturalizeze sau să-și lărgească nivelul de cunoaștere. Chiar hotelierii, care mulți dintre ei trâmbițeza că ar fi un dezastru eliminarea lor, tot ei au acum de suferit plângându-se ce mizerie fac, ce camere insalubre lasă la plecare, de dispariția străinilor din peisaj, de exodul romanilor cu oarece venituri în țările de la sudul României și nu numai. De remarcat că înainte vreme, erau români care, deși mergeau vara într- o destinație străină, nu ocolească și marea, fie și ptr.3,4 zile. Acum, ori si-au mărit sejururile afară, ori merg de 2 sau 3 ori, mai puțin pe Litoral. Trist, dar adevărat! A face turism, ptr.un hotelier este o provocare nu numai economică, dar și de suflet, unii fiind chiar pasionați în a face acest business. Uneori sau de multe ori, li se taie acest avânt care stă de fapt la o ospitalitate de calitate îndreptată spre turistii care chiar merită un astfel de tratament. Investiții se fac, dorință există, dar efectul nu e cel scontat. Probabil că va trebui reanalizat criteriul de acordare a acestor vouchere sau pr și simplu, renunțarea la el. Nu vă fi ușor la început, dai în perspectivă, litoralul românesc va avea din nou o șansă să fie promovator de țară, prin reîntoarcerea turiștilor români pierduți și a străinilor care odată, erau nelipsiți din peisaj. Aceștia vor aduce plus valoare acestui domeniu.

      1. Amice, bati câmpii rău , turiștii fug de serviciile infecte ale unor patroni similari ție. Restul sunt povesti de spălat creierii.

      2. Că voucherele sunt o forma legalizată de mită electorală, este evident, dar să susti că voucherele sunt de vină pentru degradarea turismului pe litoralul românesc este o idioțenie. Voucherele nu le primesc țăranii ci angajații de diverse categorii, deci cei civilizați conform părerii unora. Nu modalitatea de plată ci nivelul de educație influențează comportamentul. Mizeria lăsată de turiști este aproape egală cu cea găsită și mult sub comportamentul mizerabil ( uneori) al hotelierilor.

      3. Trebuie sa fiu de acord cu Gogu. Cam bați câmpii. Marea majoritate a turiștilor fug de preturile astronomice solicitate pe servicii de rahat. De ce as da la tine, la un hotel de 4stele 120 de euro, când pot da în Bulgaria 100 cu all inclusive? La tine ma mănâncă plosnitele, la ei e o curețe ie exemplara. De ce sa dau 25 de lei pe o ciorba de burta la Eforie, sa o mănânc în jeg, când pot manca în condiții decente în Turcia, la jumătate de preț? Treziți va domnilor patroni. Și da, ai dreptate: voucerele v au luat mințile…

  2. Lozincaraie tipic politicianistă. Acest domn uita să menționeze că degradarea turismului de la noi și nu numai a turismului se datorează,in primul rând celor din vârful statului , vârf din care face și domnia sa. Scăderea. Numărului de turiști străini nu e din cauza manelelor ci a infrastructurii de transport catastrofale, a lipsei de facilități și servicii oferite turiștilor. Numai cine nu a trecut granița susține aberațiile din articol, peste tot in lume turiștii lasă urme după ei dar sunt servicii care se îngrijesc sa le înlăture imediat.Corectati mai întâi mentalitatea și atitudinea decidenților și după aceea pe cea a publicului. Sau vă credeți perfetisi făcând parte dintr-o categorie superioară?

    1. Corect! Oriunde calatoresti in tara asta, nu ai unde sa te kci, pardon de expresie! Poate ca absenta drumurilor s-ar trece cu vederea dar sa nu ai unde sa-ti faci nevoile, sa te speli pe maini dupa care sa ajungi la o carciuma si sa te „rupa” la portofel… Sa nu mai zic de japcarii de taximetristi, de japcarii de la casele de schimb valutar, etc… Eu merg totusi in Romania pentru simplul fapt ca imi place sa injur „pe romaneste”… si cred ca sunt si usor masochist… Trist!

  3. Servicii mizerabile, urbanism haotic, tiganie maxima, lipsa promise activități conexe, primarii conduse de infractori. Cam asta e problema. Meltenism. Asta îl exportam si afara.

    1. In turism voucherele au fost si sunt un mijloc de a avea turisti. Dar nu au dus la concurenta si calitate intre firmele de turism. Apoi s- a construit prost, mult si fara aspect estetic si de calitate. Pe litoral capacitatea de primire a plajei in conditii normale este la jumatate fata de numarul de locuri cazare. In alte tari se interzice constructiile peste o anume densitate turistica ci doar refacere si modernizari. La noi nu se respecta nici categoriile de confort la cazare si restaurante. Coruptia, specula si jaful turistului este norma in turismul romanesc

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Cadavrul unei fete, descoperit într-un parc din Mangalia. Prezenta urme de violență

Dum aug. 6 , 2023
La data de 6 august 2023, în jurul orei 05.30, polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia au fost sesizați cu privire la faptul că, într-un parc din municipiul Mangalia, se află cadavrul unei persoane de sex femeiesc. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă. „Cadavrul […]
politia-criminalistica

V-ar putea interesa și: