Horia Tecău a demonstrat din nou că are o inimă mare

Horia Tecău jucând tenis cu copii de la Casa Bună. Foto: Valeriu Nicolae/Facebook

Sunt persoane pe care celebritatea îi întunecă, pe care banii în înrobesc, dar există și o categorie de oameni pentru care cele două atribute sunt trambuline pentru a face bine altora. Semeni de-ai noștri care au înțeles că ești mai fericit dăruind decât acumulând și că nu există satisfacție sufletească mai mare decât să aduci zâmbetul pe chipul unui copil.

Horia Tecău, unul din cei mai buni jucători de tenis din istoria României, a demonstrat din nou că are o inimă mare.

A ajutat de la bun început un proiect minunat, Casa Bună se cheamă. A donat bani și, mai important, a alocat din timpul său. A jucat tenis cu copii de acolo.

Iată ce spune fondatorul acesteia, Valeriu Nicolae.

Horia Tecău a venit la începutul Casei Bune. A vrut să ajute. A stat o mulțime cu copiii și s-a jucat tenis pe miriște ( pe atunci nu aveam nimic, nimic ) cu oricine a vrut să se joace cu el. A fost ca și cum ar fi turnat cu bun simț în loc de ploaie. Datorită lui avem terenul de tenis/baschet la care au contribuit încă alți doi oameni care îmi sunt tare dragi – Adrian Despot și Tudor Chirilă. Horia o să fie astă seară la Cărturești, Carusel de la ora 7 seara. Cărturești care de fiecare dată când am avut nevoie de ajutor au ajutat. Ne-au adus picii la ei în magazine și ne vând cartea din profiturile căreia o să facem o grădiniță. Eu vin acolo să îl văd și să mă bucur de omul ăsta senzațional care din păcate e mult prea puțin mediatizat.”

Ce este Casa Bună

De peste zece ani, Valeriu Nicolae, împreună cu un grup de voluntari, lucrează cu copiii din cea mai vulnerabilă zonă din București, Ferentari, Aleea Livezilor. Din 2020, activitățile s-au extins la două comune din județul Argeș, an în care am primit și numele oficial.
La Casa Bună, 258 de voluntari lucrează săptămânal, online și offline, cu 236 de copii cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani, copii care cresc în familii sărace sau cu părinți închiși, dependenți de droguri sau plecați în străinătate.
Activitățile constau în susținere educațională, suport medical (stomatologic, oftalmologic, dar nu numai), medicamente, ochelari, rechizite, îmbrăcăminte, încălțăminte, produse de igienă, alimente, etc.

„Există în viaţa unui om mai mult decât titluri, mai mult decât clasamente”

Vorbele de mai sus îi aparțin lui Horia Tecău. Pe mine personal m-au cucerit. Le-a rostit în 2015, când dona pentru a treia oară echipamente medicale pentru copii. Spitalul Județean de Urgență Constanța a primit atunci un ventilator de suport respirator în valoare de 80.000 de lei, pentru secția de neonatologie. Fondurile pentru achiziționarea echipamentului au fost donate de Horia Tecău. În 2013, organizația a oferit un incubator de terapie intensivă, iar anul trecut patru pulsoximetre, patru laringoscoape și consumabile în valoare totală de 68.000 de lei.

Iată ce declara atunci:

„Sunt foarte bucuros pentru că am crescut sănătos, că am avut parte de o educaţie bună şi de specialişti care m-au ajutat să ajung la nivelul la care sunt şi sunt foarte recunoscător tot timpul pentru acest lucru. La rândul meu, această recunoştinţă faţă de oamenii care m-au ajutat vreau să o răsplătesc cumva, să o dau înapoi. Există în viaţa unui om mai mult decât titluri, mai mult decât clasamente. Am interacţionat de multe ori cu copiii şi de atunci m-am concentrat către aceştia. […] Mă bucur foarte mult că am ocazia să mă implic și să contribui la dotarea Spitalului Județean din orașul meu natal. Cauza susținută de Salvați Copiii m-a impresionat și nu am putut rămâne indiferent față de suferința acestor bebeluși. Pentru mine, copiii născuți prematur sunt campioni, sunt adevărați învingători în lupta lor pentru viață. Îmi doresc foarte mult să îi ajut în continuare, să aibă o șansă la o viață normală”.

O carieră remarcabilă

Horia Tecău, născut pe 19 ianuarie 1985 („La mulți ani!” cu oarecare întârziere) este de trei ori campion de Grand Slam, după ce a câștigat Campionatele de la Wimbledon din 2015 și Openul SUA din 2017 alături de Jean-Julien Rojer la dublu masculin, precum și Openul australian din 2012 cu Bethanie Mattek-Sands la dublu mixt. Tecău a mai ajuns la cinci finale de Grand Slam: la Campionatele Wimbledon 2010, 2011 și 2012 cu Robert Lindstedt la dublu masculin, iar la Australian Open 2014 și 2016 la dublu mixt. În noiembrie 2015, el a atins cea mai bună clasare la dublu, locul 2 mondial, cu puțin timp înainte de a câștiga finala ATP World Tour 2015 cu Rojer. Tecău a câștigat 38 de titluri de dublu la Turneul ATP, inclusiv trei la nivelul Masters 1000. De asemenea, a câștigat medalia de argint la Jocurile Olimpice din 2016 de la Rio de Janeiro, alături de Florin Mergea.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Felix Stroe, PSD, anunță scăderea inflației și implicit a ratelor

mie ian. 25 , 2023
Felix Stroe, senator și președintele PSD Constanța, recunoaște că una dintre principalele probleme cu care ne confruntăm cu toții este inflația. „Fenomen economic complex, determinat de mulți factori – unii dintre ei insuficient decriptați – inflația este predictibilă, în măsura în care acești factori nu își schimbă în mod dramatic […]
Felix-Stroe-senator-PSD

V-ar putea interesa și: