Horia Țuțuianu: „Rațiunea a învins pasiunile politice”

Trimite prietenilor:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Horia țuțuianu: „Rațiunea a învins pasiunile politice”

Horia Țuțuianu, președintele Consiliului Județean Constanța a declarat că astăzi rațiunea a învins pasiunile politice.

„Consilierii județeni responsabili au dovedit că și-au respectat mandatul. Au pus interesele cetățenilor din județul Constanța înaintea intereselor personale, de grup sau de partid. Este atitudinea pentru care am pledat în permanență, este maniera de lucru pe care am instituit-o în Consiliului Județean, este cauza pe care am susținut-o în fața oricui, adversar politic sau coleg de partid. Astăzi am remarcat că cei care reprezintă, într-adevăr, interesele constănțenilor pot să acționeze în sensul în care alocările către comunități să fie făcute după criterii fără nici o legătură cu viitoarele campanii electorale sau, și mai grav, cu frustrări și ambiții politice”, a spus șeful CJC.

Acesta a punctat încă o dată faptul că repartizarea sumelor, așa cum a fost ea votată astăzi, este bazată pe solicitările depuse, pe necesitățile reale ale comunităților, pe legislația în vigoare, pe avizele comisiei de buget.

„Menționez că orice altă manieră de alocare nu reprezenta decât fantasmagorii politice. Realitatea este că, la baza alocării acestor fonduri, trebuie să existe doar un criteriu: creșterea calității vieții constănțenilor, din toate comunitățile județului, indiferent de coloratura politică a primarilor. Este criteriul după care m-am ghidat de-a lungul mandatului meu. Proiectele care au trecut astăzi reprezintă o repartizare bugetară echilibrată. Ele au la bază munca aparatului de specialitate, au toate avizele comisiilor de specialitate, pe cel al Direcției Generale Economico-Financiare și au luat în considerare solicitările tuturor primarilor din județ. Nu în ultimul rând, acești bani vor contribui la finanțarea și cofinanțarea corectă a proiectelor din toate localitățile județului. Am convingerea că toți primarii, indiferent de apartenența lor politică, vor folosi sumele alocate pentru a oferi constănțenilor cele necesare unei comunități în care calitatea vieții să fie cât mai ridicată. Îi asigur pe cetățenii județului Constanța că ei sunt prioritatea mandatului meu, așa după cum am demonstrat până acum, în toate acțiunile mele administrative. Mai mult decât atât, vreau să îi încredințez că proiectele adoptate astăzi sunt, înainte de orice, în beneficiul lor, sumele primite de primării vor ajuta la dezvoltarea continuă a tuturor comunităților.”, a mai spus Horia Țuțuianu.

Articole recente

Constanta-financiara-sigla-jpg
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.