Huțucă, PNL: Constănțenii așteptau de la ministrul sănătății măsuri de sprijin suplimentare pentru Constanța

bogdan-hutuca-pnl

Bogdan Huțucă, deputat și președintele PNL Constanța, a criticat, azi, modul în care ministrul sănătății, Alexandru Rafila, PSD, gestionează valul 5 al pandemiei de coronavirus.

„Valul 5 al pandemiei bate puternic la ușa țării noastre. Până în momentul de față, Ministerul Sănătății nu a prezentat public măsurile privind combaterea pandemiei și creșterea ratei de vaccinare. Din ceea ce au prezentat instituțiile abilitate, se observă o creștere exponențială a ratei de infectare. Am depășit 16.000 de infectări zilnice, de aceea cetățenii României au nevoie de asigurări din partea autorităților, în special din partea Ministerului Sănătății, privind acțiunile întreprinse, pentru a ține în frâu situația pandemică.”, a spus liberalul, într-o postare pe Facebook.

Acesta afirmă că românii așteaptă un proces transparent de măsuri, la fel cum au procedat colegii lor de la PSD, atunci când se aflau în opoziție și când prezentau soluțiile privind protejarea sănătății populației.

În opinia sa, în vederea creșterii încrederii în măsurile guvernului, ministrul sănătății are obligația să prezinte, cât se poate de repede, pașii prin care vom învinge acest virus. În același timp, este necesar de analizat și dacă unele măsuri de relaxare au contribuit negativ la creșterea numărului de infectări.

„Constănțenii se așteptau ca, la vizita ministrului sănătății la Spitalul de Boli Infecțioase, acesta să prezinte și câteva măsuri de sprijin suplimentare pentru județul Constanța, în vederea combaterii pandemiei. Să sperăm că le vom vedea în curând într-un document oficial, nu doar ca idei prezentate în fața camerelor de luat vederi.”, a punctat Bogdan Huțucă.

Din păcate, acesta nu și-a prezentat opinia referitoare la faptul că primarul PNL, Vergil Chițac, a promis că redeschide Spitalul de Boli Infecțioase pe 15 decembrie 2021 (lucru care nu s-a întâmplat), nici în legătură cu cheltuielile „nerespectuoase”, de circa 5 milioane de lei, ale Primăriei Constanța pentru iluminat de Crăciun. Și termenul nu ne aparține nouă, ci chiar primarului, care explica de ce nu vrea beculețe, dar în 2019.

E cam și cum ai vedea paiul din ochiul PSD, dar nu și bârna din cel al PNL.

Iată ce spunea atunci primarul:

„Într-un an în care sărbătorile sunt umbrite de pandemie, într-un an în care ne dăm seama că prioritățile primăriei ar fi trebuit să fie altele, refuz să cheltuim în continuare sume importante de bani pentru luminițele de sărbători. Spitalul de Boli Infecțioase, școlile și liceele, terenurile de sport și parcurile ar fi arătat altfel dacă bugetul acestei instituții ar fi avut alte priorități! Este un an în care decesele umbresc viața cotidiană și ne arată câte lipsuri avem. Nu sunt paturi în spitale, nu sunt măști si mănuși suficiente, ne lipsește personalul medical, așadar nu cred că putem vorbi de cheltuirea a peste 1 milion de euro pentru decorațiunile de sărbători. În Spitalul de Boli Infecțioase, în anul 2018 s-au investit 860 440 lei, iar în anul 2019 s-au investit 54 334 lei. Avem de renovat școlile și liceele, avem de civilizat piețele, avem de recuperat mult pentru viața sănătoasă a acestui oraș. Am cerut ajutorul operatorilor economici mari și a dezvoltatorilor imobiliari. Toți fac afaceri aici și ar putea întinde o mână de ajutor, Crăciunului! La anul aș vrea să le producem noi! Sunt licee tehnice și firme constănțene ce pot realiza decorațiunile, iar banii sa rămână în Constanța. Vreau să întelegeți că această decizie este pentru dumneavoastră! Mai puține beculețe, mai mult respect pentru adevăratele priorități!”, a transmis primarul Constanţei

Vă recomandăm și: Vergil Chițac despre problemele de la Spitalul de Boli Infecțioase: „Eu pot să fiu profesor de limba română, ce vreți să răspund eu?” VIDEO

Zen Residence
energia residence

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Începe simularea examenelor naționale în județul Constanța

Wed Jan 19 , 2022
La nivelul județului Constanța debutează etapa de organizare a simulărilor județene ale examenelor naționale pentru absolvenții claselor a VIII-a și a XII-a/ a XIII-a. Este o inițiativă pe termen lung, cu derulare lunară, cu scopul de a oferi elevilor posibilitatea de a-și exersa/ verifica achizițiile, de a se familiariza cu […]
elevi