Iarna aceasta e ca primăvara. 16 grade în februarie

vreme meteo primavara

Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că, în perioada următoare, în Dobrogea temperaturile maxime, în medie, vor fi de 7 – 9 grade Celsius, dar vor ajunge și la 16.

Directorul Centrului Regional de Meteorologie Dobrogea, Marius Coțofan, a transmis în cadrul unei ședințe de Consiliu Prefectural, că, începând de vineri, 31 ianuarie, se manifestă o încălzire până în cursul zilei de joi, 06 februarie, cu temperaturi maxime de 14 -16 grade Celsius și temperaturi minime pozitive.

Precipitațiile vor lipsi cu desăvârșire, semnalându-se astfel un deficit extrem de mare care se va manifesta cel puțin în următoarea perioadă.


Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Simona Halep a pierdut semifinala de la Australian Open

joi ian. 30 , 2020
Simona Halep a pierdut semifinala de la Australian Open disputat joi, împotriva Garbinei Muguruza, scor 6-7 (8), 5-7. Meciul, disputat la 39 de grade Celsius, a fost extrem de disputat și a durat peste două ore. Constănțeanca a avut mingi de set în prima parte, dar a pierdut la tiebreak. […]
simona halep australian open

V-ar putea interesa și: