În ce spitale din Constanța se folosește tratament cu anticorpi monoclonali împotriva covid

Marți, Italia a trimis României aproximativ 5.200 de doze de anticorpi monoclonali, care fac parte din schema de tratament pentru pacienții cu COVID-19.

Acestea au fost repartizate în toată România și de ele beneficiază 2.603 pacienți. 78 sunt din Constanța, după cum urmează: Spitalul Municipal Mangalia – 18, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Constanța – 20, Spitalul Municipal Medgidia – 22, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanţa – 18.

Ministerul Sănătăţii a cerut vineri Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă activarea Mecanismului de protecţie civilă al Uniunii Europene pentru asigurarea tratamentului cu anticorpi monoclonali neutralizanţi pentru 40.000 de bolnavi COVID-19.

„Există promisiuni de sprijin şi din partea altor state pentru acest tratament. Am discutat ieri cu dna. Stella Kyriakides, comisarul european pentru Sănătate, despre intenţia noastră de activare a mecanismului de protecţie civilă în vederea aprovizionării cu medicamentele necesare asigurării tratamentului pacienţilor noştri”, a declarat ministrul Sănătăţii, Cseke Attila.

Ce sunt anticorpii monoclonali

Anticorpii monoclonali sunt proteine ​​sintetizate în laborator care imită capacitatea sistemului imunitar de a lupta împotriva coronavirusului. Ei ţintesc proteina spike a virusului și astfel se împiedică atașarea virusului de celulele umane.

La sfârșitul lunii iulie, Comisia Europeană a semnat un contract comun și un contract-cadru cu compania farmaceutică Glaxo Smith Kline pentru furnizarea terapiei sotrovimab (VIR-7831), un tratament cu anticorpi monoclonali dezvoltat în colaborare cu VIR biotechnology.

Comisia Europeană a încheiat aproximativ 200 de contracte pentru diferite contramăsuri medicale, în valoare de peste 12 miliarde de euro. În conformitate cu actualul acord-cadru cu Glaxo Smith Kline, statele membre pot achiziționa sotrovimab (VIR-7831), dacă și când este necesar, după ce au obținut fie o autorizare de urgență în statul membru în cauză, fie o autorizare de comercializare (condiționată) la nivelul UE din partea Agenției Europene pentru Medicamente.

Un tratament cu anticorpi monoclonali au folosit doctorii pentru fostul președinte al SUA, Donald Trump, după ce s-a îmbolnăvit de covid.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “În ce spitale din Constanța se folosește tratament cu anticorpi monoclonali împotriva covid

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Silviu Coșa, replică tăioasă adresată lui IPS Teodosie: „Să nu ne îndrumăm semenii pe calea întunericului și a suferinței” VIDEO

vin oct. 15 , 2021
IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a transmis noi mesaje anti vaccinare într-o emisiune de dialog duhovnicesc cu părintele, jurnalistul și bloggerul Eugen Tănăsescu, la radioul Arhiepiscopiei. „Am citit clar că Uniunea Europeană a anunțat că vaccinul va înceta. De ce înainte de a înceta este cea mai intensă propagandă pro vaccin […]
silviu-cosa-ips-teodosie

V-ar putea interesa și: