În Cluj s-au construit de două ori mai multe locuințe decât în Constanța

Bloc în construcție în Constanța

Unul dintre semnele bunăstării economice este investiția în locuințe. Toți ne dorim o locuință mai nouă, mai modernă, iar cei care au bani își duc visul la îndeplinire.

Cu cât oamenii o duc mai bine, cu atât investiția în locuințe crește.

Haideți să vedem cum stau lucrurile, din acest punct de vedere, între Constanța și Cluj.

Diferența este imensă.

În primele trei trimestre ale anului 2018 au fost finalizate 2.721 locuinţe, potrivit datelor furnizate de către Direcția Județeană de Statistică din Constanța. Constanța stă, la acest capitol, mai prost decât în perioada similară din 2017, când se construiseră cu 199 mai multe locuințe.

În județul Cluj, în primele trei trimeste ale anului 2018 au fost finalizate 5.318 locuințe, deci aproape de două ori mai multe decât în județul Constanța. Am obținut datele de la Direcția Județeană de Statistică din Cluj. Aici avem și repartiție pe mediul urban-rural. În mediul urban s-au construit 3.239 de locuințe, iar în mediul rural, 2.079.

Cu alte cuvinte, în satele din județul Cluj s-a construit aproape cât în tot județul Constanța.

Postări recente

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.