În comă după ce a intrat în stâlp, coliziune frontală cu un taxi

Accidentele nopții

Două accidente rutiere grave au avut loc, noaptea trecută, în municipiul Constanța, la aceeași oră.

La ora 23.10, un bărbat în vârstă de 38 ani a condus un BMW pe Șoseaua Mangaliei, dinspre strada Pandurului către strada Hatman Luca Arbore. Când a ajuns în zona imobilului cu nr. 134, din cauza neatenției în conducere a pierdut controlul direcției către dreapta sensului de mers, intrând în coliziune cu un stâlp din beton.

În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală gravă a conducătorului auto care se afla singur în autoturism. Medicii spun că șoferul a fost transportat, în comă, la spital.

La aceeași oră, un bărbat în vârstă de 33 de ani, fiind sub influența băuturilor alcoolice, rezultat 0.87 mg / l alcool pur în aerul expirat, a condus un autoturism pe strada Vârful cu Dor, dinspre bulevardul Aurel Vlaicu către strada Democrației. În zona intersecției cu strada Calafatului, din cauza neatenției în conducere, a pierdut controlul direcției către stânga sensului de mers și a pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune frontală cu un autoturism taxi condus de un bărbat, în vârstă de 64 de ani.

În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală ușoară a celui de al doilea conducător auto. Ambii conducători se aflau singuri în autoturisme.

Poliția continuă cercetările în ambele cazuri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.