În Copenhaga, bicicleta e aproape o religie. Și totuși, autoturismele pot parca și gratuit, spre deosebire de Constanța. Sau mai ieftin

În fiecare zi, locuitorii din Copenhaga pedalează o distanță echivalentă cu ocolul Pământului de 35 de ori. Bicicleta este, de multe decenii, un cult în Danemarca, țară care a început să renunțe la mașini încă de la începutul anilor 70. Iar danezii s-au opus, la început, dar, în timp, rezultatele au fost spectaculoase.

Iată câteva dintre ele:

  • 32% din cumpărăturile din supermarketuri sau din magazine aflate pe artere comerciale se realizează cu bicicleta;
  • 4 danezi din 10 dețin o mașină;
  • 9 danezi din 10 dețin o bicicletă;
  • 26% din familiile din Copenhaga care au 2 copii au o bicicletă cu cărucior pentru copii;
  • 75% din traficul pe bicicletă continuă și pe timpul iernii;
  • 3 km pe zi pedalează, în medie, fiecare danez;
  • 1,6 km pe zi pedalează, în medie, fiecare danez49% din copiii între 11 și 15 ani se duc la școală cu bicicleta.

Danezii nu au renunțat cu totul la automobile. Danemarca are 5,8 milioane de locuitori și în 2018 avea 2,59 milioane de autoturisme. Media pe cap de locuitor este mai mare decât în România, care avea 332 de autoturisme la mia de locuitori.

Dar haideți să vorbim despre parcări și despre cum se parchează în Copenhaga spre deosebire de Constanța.

Unul din lucrurile care diferă este că în Constanța parcarea se plătește 24 de ore din 24, indiferent de zonă, în timp de în Copenhaga există un interval – generos – gratuit. Nu trebuie să plătiți parare decât de luni, ora 08.00, până sâmbătă, ora 17.00. În rest e la liber.

În plus, parcarea mai este gratuită în alte 11 zile din an, zile de sărbătoare, ca de pildă primele două zile de Crăciun, dar și ajunul, Ziua Constituției, prima zi din an, de Paște, de Ziua Constituției, etc.

Cea mai scumpă parcare, fix în centru, costă 31 de coroane daneze, adică circa 20 de lei pe oră. În celelalte zone costă echivalentul a 7,2 lei între orele 18.00 și 23.00, și a 2 lei, de la 23.00 la 08.00 și sâmbăta, de la 00.00 la 08.00. Se poate plăti pentru mai puțin de o oră.

Forte important: cine locuiește în zonă nu trebuie să plătească tarifele de mai sus, ci poate obține un abonament de rezident, care îi permite să parcheze pe anumite locuri din jurul locuinței. Pentru unele zone, în special cele comerciale, cine are abonament va fi obligat totuși să plătească și la oră, de luni până vineri, între orele 10.00 și 17.00. Un astfel de abonament costă circa 488 de lei pe an.

Proprietarii de afaceri pot cumpăra până la 5 licențe de afaceri. Acestea le dau dreptul să parcheze în apropierea sediului, numai dacă mașina este folosită doar pentru afacerea respectivă. Prețul este de 1910 lei pe an sau 40 de lei pe zi.

În Constanța, cei care locuiesc în zona 0 nu pot obține un abonament și trebuie să plătească 4 lei pe oră. Pot obține abonamente în zone 0 instituțiile publice și de interes public, persoanele juridice și PFA-urile cu activități în zonă, pentru 199 lei pe lună, adică 2.388 de lei pe an. Mai scump decât în Danemarca. Abonamentele suplimentare costă 499 de lei pe an, adică 5.988 de lei pe an.

O altă diferență fundamentală: nimeni nu are locul lui cu plăcuță, pe domeniul public. Sistemul acesta din Constanța, unde se alocă spații de parcare pe domeniul public pe principiul primul venit, primul servit, nu există în orașele civilizate.

Danezii își permit să plătească parcări la nivelul celor de mai sus. Salariile în Copenhaga sunt, așa cum probabil vă așteptați, mai mari decât cele din Constanța. De peste 5 ori. Salariul mediul în Copenhaga este echivalentul a 15.726 lei pe lună.

Articole similare:

Brest, Franța, oraș înfrățit cu Constanța. 16.000 de locuri de parcare gratuite din 20.000. La cele plătite ți se oferă pază, umbrele și cărucioare pentru copii

În Berlin, parcarea rezidențială costă de 4 ori puțin decât în Constanța. Salariile sunt de 3,54 ori mai mari

În Bruxelles, salariul este de 3,44 ori mai mare decât în Constanța, iar parcarea rezidențială este de 4 ori mai ieftină

Constanța: un autovehicul la două persoane


Dacă v-a plăcut acest articol, puteți urmări Constanța 100% pe Facebook printr-un Like mai jos:
energia residence
Constanta-financiara-sigla-jpg

2 comentarii

  • Tomitanul scandinav

    De ce nu ai spus cat te costa sa achizitionezi o masina in Danemarca? Da un “google search” sau cauta pe http://www.skat.dk -registration tax , apoi putem sa vb de ce danezii prefera bicicletele si transportul in comun.
    Daca tot vrem sa ne comparam cu cei din vest , ar trebui sa platim taxe la fel ca ei si mai ales sa fim corecti .
    PS. Care este procentul de colectare a taxelor Danemarca vs Romania? Dar la capitolul infrastructura cum sta situatia? In vecii vecilor nu vom ajunge ca ei.Amin!

    • Pentru ca articolul este despre politica de parcari si face parte dintr-o serie care cuprinde multe alte orase. Si pentru ca regulamentul de parcara in Europa are anumite principii de la care cel din Constanta se abate.
      Restul e alta poveste.

Leave a Reply

Your email address will not be published.