„În măsura în care avem o evoluţie favorabilă, putem să ne gândim şi la alte măsuri de relaxare, după 1 iulie”. De ce nu este testată toată populația

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că se aşteaptă la o creştere a numărului de cazuri de infectare cu coronavirus, dar că, dacă acesta nu va fi mare și dacă se vor respecta regulile, ne putem gândi la alte măsuri de relaxare, după 1 iulie.

În măsura în care vom avea respectarea precauţiilor distanţării sociale, vom avea o creştere progresivă, dar gestionabilă de către noi. În măsura în care avem o evoluţie favorabilă, în următoarele două săptămâni, putem gestiona să ne gândim şi la alte măsuri de relaxare, după 1 iulie. Asta înseamnă o creştere mică a numărului de cazuri şi să le putem gestiona alternativ, urmând ca după aceste două săptămâni să avem o constantă a numărului de cazuri, apoi o scădere. Tot ce am relaxat până acum sunt măsuri care pot fi contracarate ca efecte negative, iar dacă aceste măsuri vor merge favorabil, putem să ne gândim şi alte măsuri după 1 iulie. După cum ştiţi, la evenimente private aveam 8 într-o locuinţă, acum avem 20, în exterior erau 16, acum sunt 50. Mergem progresiv pentru a tatona transmiterea comunitară, ea este şi cea care ne dă şi evoluţia măsurilor de relaxare”, a declarat Tătaru.

Potrivit ministrului Sănătăţii, cinci centre de testare funcţionează, în acest moment, la capacitate maximă.

“Testele, în acest moment avem 99 de puncte de testare cu o capacitate de 15.500 de teste pe zi. Sunt 5 centre mari care au rutină, până la maximul aparatelor, restul sunt apărute în timp sau pe panta descendentă a pandemiei. În acest moment avem teste care se fac în timpul săptămânii, în week-enduri. Aceste testări sunt corespondent cu numărul de testări făcute sau cu numărul de prezentări la UPU. Ştim bine că sâmbăta şi duminica aceste prezentări sunt în număr mai scăzut, iar recoltările se fac mai reduse, de asta aveam astăzi 166 de cazuri noi, după testările de ieri. Vedem în zilele următoare. Suntem totuşi după 6-7 săptămâni, la o săptămână care a fost în creştere. Vedem ce va urma în această săptămână”, a explicat Nelu Tătaru.

Ministrul Sănătăţii a precizat că “suntem undeva la mijloc”, faţă de alte ţări din Europa, şi că în România transmiterea comunitară a virusului este de o frecvenţă joasă.

În acest moment noi suntem la acel indice de 8,50, sunt ţări cum este Italia, Franţa, Belgia, Suedia, Marea Britanie care sunt cu mult peste noi. Noi suntem undeva la mijloc, cu o transmitere comunitară joasă, în acest moment, dar trebuie să gestionăm foarte bine măsurile de relaxare, putem ajunge la o transmitere comunitară accentuată”, a  susţinut Tătaru.

De ce nu este testată toată populația

Reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că o testare pentru coronavirus prin PCR a întregii populaţii nu are niciun rost, pentru că oamenii pot fi sănătoşi sau chiar în perioada de incubaţie la momentul testului, dar să se îmbolnăvească ulterior.

Alexandru Rafila a explicat, la Digi 24, că trebuie testate toate persoanele simptomatice, care au infecţii respiratorii, şi alte câteva categorii, plus personalul medical.

“În plus, sunt anumiţi angajatori care doresc să-şi testeze personalul, foarte bine că o fac, nu e niciun fel de problemă. Dar nu putem ca politică de sănătate publică să ne focalizăm să testăm pe toată lumea, pentru că o testăm degeaba. Testăm pe toată lumea timp de o săptămână şi ulterior unii dintre ei o să se îmbolnăvească, poate sunt în perioada de incubaţie, când încă testele sunt negative, poate vin în contact cu o persoană bolnavă şi se îmbolnăvesc ulterior. Deci această testare a persoanelor sănătoase nu are niciun fel de rost”, a afirmat el.

Medicul a subliniat că diagnosticul pentru boală se face la simptomatici, “nu se testeată toată populaţia, pentru că rezultatele s-au dovedit, acolo unde s-a încercat, s-au dovedit fără niciun fel de rost”, făcând referire la faptul că în Wuhan au fost testaţi 10 milioane de oameni şi s-au găsit mai puţin de 200 de bolnavi.

“Nu are rost să testezi toată populaţia prin PCR, pentru că o să-mi dea o cifră de 0,0001 şi este inutil”, a arătat el.

În ceea ce priveşte testarea pentru anticorpi, el a spus că aceasta se va face la nivel naţional, iar în România s-au mai făcut studii de prevalenţă pentru rujeolă.

“Este importantă ca să vedem şi să terminăm discuţiile, să vedem ce procent din populaţie a trecut prin boală, unde a fost mai frecventă trecerea prin boală şi care au fost categoriile cele mai afectate. Mai mult, în urma acestei testări, putem să revedem şi cifrele legate de mortalitate. Pentru că dacă eu am o mortalitate în momentul de faţă de 6% raportat la numărul de cazuri pe care le-am depistat, sunt 22.000 de cazuri şi vreo 1.500 de decese, ulterior raportezi decesele la numărul de cazuri care rezultă în urma studiului de seroprevalenţă. Dacă să spunem că avem 2% din populaţie care a trecut prin boală, o să vedeţi că atunci raportăm mortalitatea la cele 400.000 de cazuri care înseamnă 2% din populaţie”, a adăugat Rafila.

Rafila a mai spus că studiile de seroprevalenţă se fac de obicei când intensitatea infecţiei scade.

El a susţinut că numărul real de cazuri “probabil că este între 10 şi 20 de ori mai mare” decât cel depistat.

“Astea sunt cifrele de peste tot, nu numai din România, astea sunt cifrele care au fost detectate în multe din ţăruile în care s-au făcut deja studii de seroprevalenţă. Între 10 şi 20. Cred că mai puţin de 10 nu o să fie”, a detaliat Alexandru Rafila.

El a afirmat că, în cazul în care nu s-ar găsi un vaccin împotriva coronavirusului, în decurs de câţiva ani populaţia s-ar imuniza trecând prin îmbolnăvire, iar infecţia cu noul coronavirus se va comporta oarecum similar cu infecţia gripală.

“Dar dacă o să găsim un vaccin, o să putem să nu mai experimentăm acest lucru şi să oprim transmiterea, să spunem, anul viitor. Îmi pare bine că s-a pus în funcţiune mecanismul european care permite achiziţionarea unei cantităţi de 400 de milioane de doze de vaccin de la un producător european (…) sunt cinci ţări care au aplicat, că asta era condiţia, pentru ca să se poată face o achiziţie comună, dar fără să ne exprimăm clar interesul de a participa la acest mecanism lucrurile nu se întâmplă de la sine. (…)”, a punctat el.

Rafila a spus că este o “rezervare” de 400 de milioane de doze, iar lista ţărilor poate fi completată, fiecare ţară urmând să îşi plătească propria parte.

“Eu cred că România ar trebui să fie printre ele”, a conchis el.

energia residence
Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

O persoană a ars de vie într-o casă

Tue Jun 16 , 2020
In cursul nopții trecute, pompierii de la ISU Dobrogea au fost solicitati sa intervenim pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o casa în Pecineaga. Sosiți la fata locului, aceștia au constatat ca incendiul se manifesta generalizat la o casa. Au intervenit pentru localizare si lichidare 3 autospeciale de stingere si […]