In Memoriam conf. univ. dr. Ileana Jitaru

Universitatea Ovidius a transmis un mesaj prin care își exprimă regretul profund la vestea decesului Ileanei Jitaru, conferențiar universitar doctor, prodecan al Facultății de Litere.

Născută la data de 9 mai 1970, conf. univ. dr. Ileana Jitaru a urmat Facultatea de Litere şi Ştiințe a Universității Dunărea de Jos Galaţi (1990-1995) și a devenit doctor în Filologie în anul 2008. A parcurs, rând pe rând, etapele carierei didactice universitare: preparator universitar (1997-2000), asistent universitar (2000-2003), lector universitar (2003-2015), conferențiar universitar (din 2015), împărtășind studenților, cu generozitate, din cunoașterea sa despre antropologie culturală, cultură media, studii de film, istorie, cultură și civilizație britanică, literatură americană contemporană. În perioada 2019-2020 a fost director al Departamentului de Limbi și literaturi moderne și științele comunicării din cadrul Facultății de Litere și, începând cu anul 2020, a fost prodecan al aceleiași facultăți. În decursul carierei sale universitare, activitatea didactică a fost întemeiată pe munca de cercetare științifică, vizibilă prin cărți, articole, participări la conferințe și proiecte.

„Conf. univ. dr. Ileana Jitaru a fost un om cu ales profil intelectual şi moral, un om bun, responsabil și devotat, care va rămâne în memoria comunității noastre prin noblețea, sensibilitatea și respectul dăruite colegilor și studenților. Dumnezeu să o odihnească în pace!”, a transmis comunitatea academică a Universităţii Ovidius din Constanţa

Un alt deces a îndoliat universitatea lunile trecute: O profesoară de la Universitatea Ovidius a murit la nici 45 de ani.

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de Facebook.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Austria și Olanda spun da pentru garduri, nu pentru Schengen

vin ian. 27 , 2023
Cancelarul austriac Karl Nehammer l-a primit joi la Viena pe premierul olandez Mark Rutte, pentru a discuta despre fenomenul migrației în Europa. „Suntem uniţi în obiecţia noastră faţă de extinderea Schengen în acest moment”, a anunţat cancelarul austriac, citat de „Kronen Zeitung”. Ţările de Jos şi Austria doresc să ceară […]