Incendiu de la o candelă în cartierul Henri Coandă din Constanța

Un incendiu a izbucnit miercuri după-amiază la o locuință din cartierul Henri Coandă.

Intervenția promptă a unui echipaj al Poliției Locale a făcut ca flăcările să nu se extindă și la celelalte apartamente. Aceștia au acordat primul ajutor persoanei aflate în casă și au solicitat sprijinul pompierilor. La fața locului au sosit militarii de la ISU Dobrogea care au lichidat în câteva clipe incendiul, precum și o ambulanță. Nu a fost nevoie ca omul să fie transportat la spital, rănile acestuia de pe mâini nu au fost foarte grave, iar medicii au putut să îi acorde, pe loc, îngrijirile necesară.

Din primele cercetări, se pare că focul a izbucnit de la o candelă lăsată nesupravegheată care a aprins mobilierul din plastic. Locatarul a încercat să stingă focul, dar nu a reușit. Polițiștii Locali care se aflau în misiune în cartier au văzut flăcările și au intervenit foarte repede.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.