
Un incendiu a izbucnit, vineri seară, într-un apartament situat pe strada Fântâniței din Murfatlar, intervenția autorităților fiind în plină desfășurare.
Potrivit informațiilor transmise de ISU Constanța, la fața locului intervin pompierii de la Detașamentul Palas, cu trei autospeciale de stingere, o autoplatformă pentru intervenții la înălțime, echipaje SMURD B2 și SMURD C, precum și o ambulanță a Serviciul de Ambulanță Județean Constanța.
În urma incendiului, o persoană a fost rănită. Victima este conștientă și cooperantă, prezentând arsuri la nivelul membrelor superioare și al capului, fiind evaluată și asistată medical la fața locului.
De asemenea, zece persoane, toate adulte, s-au autoevacuat din imobil înainte sau pe durata intervenției pompierilor.
Intervenția este în dinamică, iar cauza incendiului urmează să fie stabilită după finalizarea operațiunilor de stingere și cercetare.
COMPLETARE ora 19.43. „Incendiul a fost lichidat. A ars un dormitor pe o suprafață de aproximativ 15 mp, iar restul apartamentului a fost inundat cu fum. Victima, în vârstă de 19 ani, a fost transportată la spital de echipajul SMURD C, fiind conștientă și cooperantă.”, a anunțat ISU Constanța.



