Incendiu la Tomis Mall. Intervin pompierii VIDEO

Un incendiu a izbucnit joi seară în parcarea subterană a Tomis Mall din municipiul Constanța. Alarma de incendiu a fost declanșată în întreaga clădire. Semnalul sonor a fost auzit pe toate nivelurile, iar persoanele aflate în mall au fost alertate.

La fața locului au intervenit echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, cu autospeciale de stingere. Pompierii acționează pentru localizarea și lichidarea focului, precum și pentru evacuarea fumului din zona parcării.

Până la acest moment, nu au fost raportate victime. Cauza incendiului urmează să fie stabilită de specialiști, după finalizarea intervenției.

Autoritățile recomandă evitarea zonei și respectarea indicațiilor forțelor de intervenție. Informațiile vor fi actualizate pe măsură ce apar date oficiale.

COMPLETARE. Reprezentanții ISU Constanța spun că incendiul a izbucnit la un autoturism aflat în parcarea din spatele Tomis Mall, lângă biserică. Intervine Detașamentul Fripis cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.

COMPLETARE. Incendiul a fost lichidat. A ars compartimentul motor al mașinii.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Avarie majoră la magistrala de alimentare cu apă din Eforie Sud

joi feb. 5 , 2026
Abonații din Eforie Sud au rămas fără apă potabilă până vineri dimineață, 6 februarie 2026, ora 08.00, din cauza unei avarii apărute pe magistrala principală de alimentare. Potrivit unui comunicat transmis de Biroul de comunicare la RAJA, incidentul s-a produs la intrarea în presiune a sistemului, după reluarea alimentării cu […]