Începe Cupa Dobrogei la Yachting

yachting_crop

Marina Eforie, din localitatea Eforie Nord, găzduieşte miercuri, 8 iunie 2016, de la ora 19.00, festivitatea de deschidere a celui mai mare eveniment sportiv de yachting, organizat până acum pe litoralul vestic al Mării Negre – CUPA DOBROGEI, eveniment format din Regata Internațională Cupa Dobrogei la clasele Centreboards și Regatta Internațională Poseidon – Balchik, dedicată yachturilor din clasa Keelboats.
CUPA DOBROGEI, la yachting, eveniment aflat la a cincea ediție, se va desfăşura în perioada 8 – 11 iunie 2016, iar prin alăturarea celor două clase de ambarcațiuni (centerboards si keelboats) în cadrul aceluiași eveniment, competiția aduce laolaltă sportivi de toate vârstele, încurajându-se astfel dezvoltarea acestei ramuri sportive – sportul cu vele.
CUPA DOBROGEI devine astfel cea mai complexă competiție sportivă de yachting şi unica transfrontalieră, din Europa.

Regata Internaţională Cupa Dobrogei la yachting deschisă tuturor claselor de veliere sportive din categoria Centreboards a fost iniţiată de Clubul Nautic Român şi Morski Klub Balchik în anul 2011, fiind încrisă concomitent în calendarele federaţiilor de yachting din cele două ţări şi găzduită alternativ de cluburile organizatoare din România şi Bulgaria. Ajunsă la cea de-a cincea ediţie, competiţia velistică se va desfăşura în anul 2016 sub titulatura CUPA DOBROGEI,  ca urmare a asocierii la Autoritatea Organizatoare a C. S. Black Sea Competition, alături de Clubul Nautic Român şi Morski Klub Balchik, şi a creării secţiunii pentru yachturi (Keelboats) – Regata Internationala Poseidon-Balchik.
Regata Poseidon este una din competițiile de tradiţie de pe litoralul Mării Negre, reprezentând prima etapă din cadrul Trofeului Black Sea Sailing organizat pentru al cincilea an consecutiv de Asociaţia Black Sea Sailing. Anul acesta, Regata Poseidon îmbracă o nouă formă – „Regata Internaţională Poseidon- Balchik” – ca urmare a extinderii protocolului de asociere între Clubul Nautic Român şi Morski Klub Balchik, prin cooptarea AS CS Black Sea Competition.

La startul primei regate a Cupei Dobrogei la yachting,  programat joi, 9 iunie, în rada Marinei Eforie, participă aproximativ 100  de veliere la secţiunile Centreboards şi Keelboats. Competiţia se desfăşoară la clasele: Optimist, Laser 4.7, Laser Radial, Laser Standard şi 420 (Centreboards) şi pentru clasele Racer, Cruiser şi o clasă non-formală – Rally Class (Keelboats).
La Secţiune Centreboards vor fi acordate premii constând în cupe – pentru primul loc adjudecat la clasele şi categoriile de concurs, diplome şi medalii şi pentru primii trei clasaţi la toate clasele şi categoriile competiţionale. Pentru cel mai bun rezultat cumulativ calculat la toate clasele şicategoriile de participare, se acordă Trofeul Transmisibil „Cupa Dobrogei”, unei echipe de club, festivitatea de premiere fiind programată sâmbătă 11 iunie, după-amaiză, la finalul ultimei curse compeţionale, la Tabăra Luminiţa, din la Eforie Nord.  În acelaşi timp, pentru Secţiunea Keelboats (Yachturi), se acordă Diploma şi Trofeul “Cupa Dobrogei” echipajului care obţine cel mai bun cronometraj în timp real pe distanţa de 60 de mile maritime între Eforie Nord şi Balcic, în cadrul unei ceremonii separate, în Oraşul Balcic, vineri, 10 iunie. La finalul zilei de sâmbătă, 11 iunie va fi organizată festivitatea de premiere la Secţiunea Keelboats (Yachturi), ca urmare a participării la toate cursele anunțate a se desfășura în cadrul Regatei Internaționale Posedion Balchik.

Regalul nautic, ce va lua startul pe 9 iunie din Marina Eforie Nord, marchează totodată, prin Regatta Internaţională Poseidon- Balchik, şi prima etapă dintr-o serie de cinci regate ce constituie împreună Romania Cup 2016: – Regatta Poseidon (8-11 iunie 2016) – Regatta Regina Maria (24-26 iunie 2016) – Regatta Life Harbour (22-24 iulie 2016) – Regatta Bricul Mircea (12-14 august 2016) – Regatta Callatis (26-28 august 2016),
Romania Cup este organizată de Asociația Black Sea Sailing în parteneriat cu Life Harbour. Evenimentul a ajuns în acest an la cea de-a patra ediție și este cea mai importantă competiţie de yachturi cu vele înscrisă în calendarul sportiv al Federaţiei Române de Yachting (FRY), la secţiunea offshore.

Reprezentanţii Autorităţii Organizatoare, consideră că prin coorodonarea eforturilor partenerilor români şi bulgari, pentru realizarea competiţiei velistice Cupa Dobrogei, la clasele de ambarcațiuni din cadrul secţiunilor  Centreboards şi Keelboats, yachtingul competiţional de la Marea Neagră va deveni mai interesant şi mai provocator.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa şi Statul Major al Forţelor Navale Române, cu contribuţia Gărzii de Coastă, Căpitănia Zonală Constanţa, Agenţia Română pentru Salvarea Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM), ISIS Hospital, S.C. Perla Harghitei, Crama Darie, Balta Vlahi, Dobrogea Group, Club Doors, Vavian Pharma, Smart Mas Consult, Școala de Navigație “Sail Adventures”, Chateau Vaterly, Restaurant Sailors – Eforie Nord, Kaliakia Resort, Hotel Antic – Balcic, Restaurant Hemingway – Balcic, fiind susţinut de Marina Eforie, Primăria Eforie şi Municipalitatea Balcic.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

RAJA a investit într-o stație de epurare modernă în Hârșova

mar iun. 7 , 2016
Compania de apă SC RAJA SA a inau­gurat pe data de 2 iunie la Hârşova o nouă staţie de epurare modernă. „Este o staţie modernă. Are toate treptele de epurare. Dacă până astăzi apele uzate din oraşul Hârşova se duceau direct în Dunăre, acum acestea devin ape curate ca lacrima […]

V-ar putea interesa și: