Incredibila ineficiență a SRL-urilor care aparțin statului sau primăriilor. Cine plătește pierderile imense

confort urban srl constanța
Angajați ai Confort Urban lucrează la asfaltarea unei străzi. Din 1999, anul înființării, până în 2017 inclusiv, Confort Urban SRL a acumulat pierderi totale de 141.146.974 lei

Primăriile din România, dar și consiliile județene, au descoperit de câțiva ani cloșca de aur: SRL-uri sau regii care le aparțin și care funcționează în afara regulilor unei economii de piață.

Exemple sunt cu sutele în întreaga țară.

Cel mai recent este cazul RADET București, care reprezintă probabil și cea mai mare problemă. RADET București, ca și cel din Constanța, se află în subordinea consiliului local. Societatea este în insolvență de mai mulți ani, iar miercuri ar putea fi anunțat falimentul, potrivit primarului capitalei, Gabriela Firea.

Datoriile sunt enorme: 800 de milioane de euro. Asta înseamnă bugetul municipiului Constanța pe mai mult de cinci ani!

„Este o problemă pe care am preluat-o de la vechile administraţii, mă refer la situaţia RADET. Aşa cum am mai spus, în şedinţa anterioară de instanţă judecătorul sindic a spus că, dacă la următorul termen, care este mâine (miercuri – n.r.), ANAF nu vine cu o propunere fermă, RADET va intra în faliment. ANAF are mandat ca mâine să solicite o nouă prorogare, dar mergând pe logica şedinţelor de instanţă este mai mult decât posibil ca judecătorul sindic să facă ce a anunţat deja, adică să declare falimentul Regiei”, a spus Gabriela Firea, la şedinţa CGMB.

„Într-o şedinţă fără presă, la care au participat consilierii primăriei, conducerea RADET şi reprezentanţii sindicatelor, s-a ajuns la o soluţie extremă: falimentul şi crearea unei companii noi, numită Termoenergetica.”, scrie Pro TV. Sau chiar două, a anuțat recent primărița.

Ce se întâmplă la RADET București este studiu de caz și pentru Constanța, aflat într-o situație identică din punct de vedere al structurii de înclăzire. Energia termică este funizată de un CET, care aparține de Ministerul Energiei, și este distribuită de RADET. Ce se va întâmpla cu datoria de 800 milioane euro? Datoriile nu dispar pur și simplu, cineva a plătit acești bani și trebuie să îi recupere. În cazul de față, bucureștenii, prin taxele și impozitele plătite.

Pe noi ne interesează însă Constanța. CET spune că RADET are datorii de 250 de milioane, în instanță se duc lupte la baionetă, primarul spune că municipalitatea nu are de dat niciun leu. Vom vedea cum va fi tranșată problema.

Primăria are probleme clare și acute cu alte societăți comerciale pe care le are în subordine. Una dintre acestea este Confort Urban, cea care se ocupă de trama stradală.

Din 1999, anul înființării, până în 2017 inclusiv, Confort Urban SRL, societatea aflată în subordinea Primăriei Constanța, a acumulat pierderi totale de 141.146.974 lei!

Sursa: Constanța 100%, pe baza datelor furnizate de Vrajitorul.eu

Cifra de afaceri totală a fost, în acești ani, de 296.808.851 lei. Așadar, Confort Urban a reușit o contrperformanță incredibilă: pierderi de aproape jumătate din cifra de afaceri. Și asta în condițiile în care majoritatea covârșitoare a comenzilor vin de la Primăria Constanța, pe principiul „pică pară mălăiață…”, dacă ne este permis să folosim această expresie din afara sferei economice. Nicio societate comercială normală nu ar putea exista în aceste condiții, pentru că o firmă are trei rațiuni de a fi: „să facă profit, să facă profit și să facă profit”. SC Confort Urban avea, în 2017, și datorii totale de 15.392.914, dar și disponibilități bănești de 10.633.196 lei.

Datele financiare ale Confort Urban (sursa: Vrajitorul.eu)
Datele financiare ale Confort Urban (sursa: Vrajitorul.eu)

Ne-am întrebat cine plătește aceste pierderi de peste 141 de milioane de lei? Cine plătește această ineficiență economică a Confort Urban? Și nu e vorba numai de pierderi, ci și de un jaf din bani publici. Nu o spunem noi, ci Curtea de Conturi, care a descoperit nereguli grave la SC Confort Urban SRL. Abaterile constatate de instituția de control, potrivit raportului prezentat în 2018, se ridică la 5.595.000 lei. Printre altele, experții Curții au descoperit că SC Confort Urban a cheltuit peste 200.000 de lei pe avocați, pentru a recupera datorii de 1 milion lei, dar a reușit să recupereze suma de numai 38.498 lei. Așadar, de cinci ori mai puțin decât a cheltuit. Angajații Confort Urban au cerut primăriei să deconteze lucrări pe care nu le-au efectuat. Mai mult, Primăria Constanța a scutit Confort Urban, în mod nelegal, de la plata a peste 1,3 milioane lei. Colac peste pupăză, angajații Confort Urban au vorbit la telefon peste limita admisă, în interes propriu, nu de serviciu. Conducerea societății nu a catadicsit să recupereze sumele de la cei vinovați. Detalii AICI.

Lucruri similare se regăsesc, de exemplu, la CNAIR – Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Aceștia au cumpărat utilaje de zeci de milioane de lei, pentru deszăpezire de exemplu, care stau nefolosite. Le puteți vedea pe autostrada Soarelui, dar și pe alte autostrăzi. Probabil că a fost un tun al unui fost ministru. Încărcătoare, freze, mașini de transport, macarale, stații de asfalt care nu funcționează. Toate acestea înseamnă zeci sau poate chiar sute de milioane de euro cheltuite degeaba, aruncate pe Apa Sâmbetei.

De asemenea, situații similare se întâlnesc și la drumurile județene din întreaga Românie. De fapt, suntem siguri că nu există județ în România care să nu aibă astfel de probleme care, spre binele locuitorilor, trebuie rezolvate.

Știți care e paradoxul? Că firmele acestea lucrează, în mare parte, cu subcontractori din cadrul firmelor private.

Este nevoie de responsabilitate din parte funcționarilor publici și a consilierilor locali, pentru ca aceste firme și companii să nu fie o piatră de moară pe umerii contribuabililor. Ce impozite și taxe plătește o firmă cu datorii? E adevărat, plătește salarii, dar SRL-urile nu trebuie să facă politică socială, rolul lor nu e de a ține oameni angajați, dar care nu fac nimic.

Nu vorbim aici nu mai de Constanța, ci de întreaga țară. Am folosit exemple din București și din Constanța numai pentru că sunt mai apropiate geografic de noi.

Exemple de acest gen sunt cu sutele în întreaga țară. Ei pierd banii, noi, contribuabilii, plătim. Nu e de ajuns că vin pe-aici firme gen Van Oord, care iau de la statul român 1 miliard de lei pentru lucrări și raportează pierderi de 250 de milioane de lei, mai sunt și firme românește care, practic, dau țeapă contribuabililor.

SRL-urile de stat nu trebuie să dispară cu totul. Este nevoie, în unele cazuri, de intervenții rapide, pot păstra un nucleu de 30-40 de oameni pentru a interveni când și unde este necesar, dar rolul statului și al autorității locale trebuie să se oprească aici.

Soluția este crearea unei concurențe reale între companii. Așa s-a crea două mari avantaje pentru noi, oamenii obișnuiți. Am avea, pe de o parte, lucrări mai ieftine, pe de altă parte lucrări mai bune din punct de vedere calitativ.



Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “Incredibila ineficiență a SRL-urilor care aparțin statului sau primăriilor. Cine plătește pierderile imense

  1. Cum era vorba aia daca imi trimiti o gâsca o jumulesti ? De 30 de ani suntem niste gâşte manate de un partid sau altul in functie de interese sau de cei de afara.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Secțiile regionale ale ANAF se vor desființa

mar feb. 26 , 2019
Secțiile regionale ale ANAF se vor desființa, după ce parlamentarii de la putere au votat în acest sens, marți. Acestea vor deveni secții județene. Parlamentarii din opoziție au votat împotrivă. ”Am votat astăzi împotriva proiectului UDMR de desființare a secțiilor regionale ANAF și transformarea acestora în secții județene deoarece proiectul […]
anaf

V-ar putea interesa și: