Infama stradă mareșal Ion Antonescu. Se putea repara în 100 de zile ce nu s-a făcut în ultimii 20 de ani?

În municipiul Constanța există o stradă cu numele mareșal Ion Antonescu din anul 2000, prin decizia Consiliului Județean Constanța. Strada Mareşal Ion Antonescu există în Constanţa, Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova, Sibiu.

Doi ani mai târziu, a intrat în vigoare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii.

„Cu toate acestea nimeni nu s-a sesizat pe plan local că denumirea acestei străzi ar trebui schimbată – nici autoritățile locale cu atribuții în domeniu, nici factorii politici responsabili, nici cetăţenii. Documentându-mă, am aflat abia acum că de-a lungul timpului au fost făcute solicitări repetate ale unor institute din România cu atribuţii în domeniul cercetării holocaustului către Primăria Constanţa, pe care primarii anteriori le-au ignorat. Procesul administrativ de schimbare a denumirii acestei străzi nu s-a finalizat din cauza absenței voinței politice a fostei administrații PSD de la nivelul municipiului Constanța.”, spune Vergil Chițac.

În februarie 2019, la întrebarea „Adevărul“, Elisabeth Ungureanu, responsabil comunicare la Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“, specifică: „Pentru strada Ion Antonescu ne-am adresat Primăriei Municipiului Constanţa încă din anul 2016. Deşi au promis sa rezolve situaţia, nu s-a întâmplat nimic. La începutul lui februarie a.c. am transmis o nouă adresă.”  Citeste mai mult: adev.ro/pmx37h

„S-a speculat în presă că aș încălca legea, făcându-se trimitere la art. 9, alin. (1), al Legii nr. 217 din 23 iulie 2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2002, potrivit căruia “Se interzice acordarea numelor persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război unor străzi, bulevarde, scuaruri, piețe, parcuri sau altor locuri publice”. Eu nu am încălcat sub nici o formă această lege, pentru că nu am atribuit nici un nume din această categorie străzilor din municipiu.

În ceea ce privește demersul de redenumire a străzii, sunt pentru această inițiativă, am intenția și întreaga voință și disponibilitate de a remedia problema în cauză, după analiza efectelor și implicațiilor administrative specifice. Modificarea denumirii unei străzi se realizează printr-o hotărâre a Consiliului Local Municipal Constanța, însă ea trebuie fundamentată şi avizată de o comisie inter-instituţională.

Procesul va genera însă consecințe administrative complicate pentru locuitorii străzii respective, de la schimbarea actelor de identitate până la actualizarea tuturor documentelor ce conţin numele străzii. Vom analiza detaliat implicațiile administrative ale acestei decizii, iar pentru asta e nevoie de timp.

Regret interpretările tendențioase ale declarațiilor mele contextuale privind tema în cauză. Nu am negat niciodată rolul nociv al lui Ion Antonescu în ceea ce privește politicile de stat radicale față de evreii din România. Invit părțile interesate de tema în cauză la calm, echilibru și moderație. Invit la cooperare instituțională, acolo unde este cazul, pentru că inflamarea spațiului public nu servește nimănui. Invit totodată la moderație și responsabilitate – nu există nici cel mai mărunt motiv pentru speculații nefondate pe această temă, a cărei rezolvare va demonstra, la momentul respectiv, maturitatea și responsabilitatea abordărilor noastre”, a mai spus Vergil Chițac.

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a semnat Declarația de la Paris, angajând astfel municipiul Constanța în procesul global de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.
Vergil Chițac, primarul municipiului Constanța

David Saranga, ambasadorul Israelului în România, a declarat: 

„Am aflat cu stupoare și dezamăgire despre afirmațiile recente ale Primarului Constanței, domnul Vergil Chițac, referitoare la ”rolul jucat de mareşalul Ion Antonescu în istoria României”. Doresc să subliniez că din partea comunității științifice nu există nicio incertitudine cu privire la responsabilitatea lui Ion Antonescu în uciderea evreilor din România în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În 1946, Ion Antonescu a fost anchetat și găsit vinovat pentru crime de război de către Tribunalul Poporului. Din păcate, astfel de declarații minimează suferința victimelor Pogromului de la Iași, ale celor din ”trenurile morții” și a ale celor deportate din Bucovina și Basarabia în Transnistria. Tot acestea pun la îndoială o realitate crudă și nedreaptă. În acest context, îl invit pe domnul Vergil Chițac să viziteze Yad Vashem, Muzeul Victimelor Holocaustului de la Ierusalim, pentru o cunoaștere aprofundată a atrocităților comise la ordinul lui Ion Antonescu împotriva evreilor din România. Criminalii Holocaustului, dar și cei care sunt simpatizanți ai mareșalului Ion Antonescu, ai Mișcării Legionare, ori cei care instigă la ură nu trebuie tolerați de societate”.

David Saranga, ambasadorul statului Israel

Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” a dezaprobat reacția primarului municipiului Constanța, referitor la schimbarea denumirii străzii Mareșal Ion Antonescu din oraș:

„Este tulburător că primarul municipiului Constanţa, domnul Vergil Chiţac, consideră facultativă legea care interzice denumirea străzilor după criminali de război. Pentru acesta, Ion Antonescu are parte de „evaluări diverse, chiar contradictorii, polemici şi controverse”.

Edilul ar trebui să știe că nu există nicio controversă în privinţa rolului pe care Ion Antonescu l-a avut în elaborarea şi punerea în aplicare a politicii de stat care a dus la exterminarea a cel puţin 280.000 de evrei români şi ucraineni şi a peste 11.000 de romi. Ion Antonescu a fost judecat şi găsit vinovat de crime de război în 1946.

Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” a trimis încă din 2014 mai multe adrese prezentând situaţia de ilegalitate în care se găseşte instituţia condusă în prezent de domnul Chiţac.

Este cu atât mai sfidătoare poziţionarea domnului Chiţac cu cât acesta aparţine unei formaţiuni politice care-şi preţuieşte trecutul democratic. În timpul regimului dictatorial al lui Ion Antonescu înaintaşii politici ai domnului primar au transmis conducătorului statului român că modul în care erau trataţi evreii şi romii este criminal. Din păcate, domnul primar Chiţac nu şi-a însuşit acest episod din istoria propriului partid”.

Vergil Chițac a fost învestit în funcția de primar de 100 de zile și puțin.

Execuţia Lotului Antonescu la 1 iunie 1946 la Jilava este un moment care a marcat istoria. Demnitarii făcuseră parte din Guvernul Antonescu, ce condusese România după abdicarea regelui Carol al II-lea. Judecaţi de Tribunalul Poporului, ei au fost găsiţi vinovaţi de crime de război, pentru deportarea în Transnistria a evreilor şi a ţiganilor, fiind consideraţi totodată responsabili pentru dezastrul ţării. Patru oameni de stat au fost atunci condamnaţi la moarte: mareşalul Ion Antonescu (fost preşedinte al Consiliului de Miniştri), Mihai Antonescu (fost vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri), Constantin Vasiliu (fost ministru de Interne) şi Gheorghe Alexianu (fost guvernator al Transnistriei). „Puşi la stâlpul de execuţie, ei au fost împuşcaţi de un pluton al gardienilor Jilavei, apoi, morţi sau muribunzi căzuţi la pământ, au primit în cap, de la mică distanţă, alte gloanţe de pistol şi de puşcă.”, mai scrie Adevărul. 


Dacă v-a plăcut acest articol, puteți urmări Constanța 100% pe Facebook printr-un Like mai jos:
Constanta-financiara-sigla-jpg
sprijina-jurnalismul-independent

2 comentarii

  • Daniel Popa

    La Cluj-Napoca nu mai exista Strada Maresal Ion Antonescu din anul 2002 cand s-a revenit la numele vechi al strazii, Primaverii. Informatia din articol nu este deci corecta. Cred ca numele Ion Antonescu pentru strazi nu mai exista nici in celelalte orase mentionate, cu exceptia Constantei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.