Inflația CREȘTE și nu se mai oprește

salariu, cod fiscal

Inflația a atins maximul ultimilor cinci ani: 5,2% în aprilie.

O rată anualizată a inflaţiei de 5,2% nu a mai fost consemnată din luna aprilie a anului 2013.

Potrivit INS, rata medie a inflaţiei în ultimele 12 luni (aprilie 2017 – aprilie 2018) faţă de precedentele 12 luni (aprilie 2016 – aprilie 2017), calculată pe baza IPC, a fost de 2,8%.

Determinată pe baza IAPC, rata medie a fost, în aprilie, de 4,3%.

Creşterile anualizate de preţuri au fost, în aprilie, de 4% la mărfurile alimentare, de 7,2% la mărfuri nealimentare şi de 2,8% la servicii.

Banca Naţională a României (BNR) a majorat uşor, de la 3,5% la 3,6% prognoza de inflaţie pentru luna decembrie 2018, menţinând-o la 3% pe cea pentru decembrie 2019. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a explicat că majorarea salariilor este inevitabilă, dar se va reflecta în preţuri.

„Nu cred că cineva mai poate opri creşterile de salarii în România, putem doar să le temperăm. Banca Naţională nu se împotriveşte creşterilor de salarii, dar cerem de fiecare dată atenţie şi iar atenţie. Cum vreţi să-i oprim pe medici să plece, dacă nu le mărim salariile? Cum să oprim corupţia în spitale, dacă nu prin creşteri de salarii? Dar trebuie să fim atenţi, că majorările de salarii, create de tensiunile de pe piaţa muncii, se vor reflecta mai devreme sau mai târziu în preţuri”, a spus marţi, Mugur Isărescu, la conferinţa de prezentare a Raportului asupra inflaţiei pe trimestrul I 2018.

În ediţia anterioară a Raportului, prognoza de inflaţie pentru decembrie 2018 era de 3,5%, cu un vârf de 5% în trimestrul II; în actuala ediţie, prognoza pentru decembrie este de 3,6%, cu oscilaţii în jurul valorii de 5% în trimestrele II şi III, urmată de o temperare în trimestrul IV.

energia residence
Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

ARSVOM va avea, curând, două nave noi construite în Estonia

Mon May 14 , 2018
ARSVOM, Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare, instituţie aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, va fi dotată cu două nave specializate ce urmează să sosească în portul Constanţa până la sfârşitul lunii iulie. Investiția este de 50,6 milioane lei.  „Navele au fost construite la şantierul Baltic Workboats Saarema […]
SAR