INFP: „Cutremurul din Turcia a produs unde seismice care au ajuns şi pe teritoriul României, fiind suficient de mari pentru a declanșa cutremure”

Sursă foto: INFP

Specialiştii Institutului pentru Fizica Pământului (INFP) din România oferă explicaţii despre cele două seisme puternice din Turcia, cu magnitudine de 7.8, respectiv 7.5, arătând că acestea au fost resimţite în sud-estul Turciei, în Siria, în Liban şi Cipru şi au fost urmate de 145 de replici. Ei adaugă că falia nord-anatoliană este mai apropiată de România şi ar putea influenţa mişcarea seismică din Vrancea. „Cutremurul din Turcia a produs unde seismice care s-au propagat în toate direcţiile şi au ajuns şi pe teritoriul ţării noastre, fiind suficient de mari pentru a declanşa cutremure”, afirmă specialiştii, referindu-se la seismul de 7.8.

Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cele două cutremure devastatoare din Turcia au avut magnitudinea de 7.8 Mw şi 7.5 Mw. Seismele s-au resimţit în toată zona de sud-est a Turciei, în Siria, dar şi în Liban şi Cipru şi au fost urmate de 145 de replici, trei dintre ele cu magnitudini mai mari de 6,0.

Astfel, cutremurul cu magnitudine 7.8 s-a produs în urma unei falieri de tip alunecare pe direcţie, la adâncime superficială. Ruperea s-a produs fie pe o falie aproape verticală, orientată nord-est – sud-vest, cu deplasare senestră, fie pe o falie orientată sud-est – nord-vest, cu deplasare dextră. Falia Est Anatoliană presupune deplasarea spre vest a Turciei ȋn Marea Egee, în timp ce zona faliei transformante a Mării Moarte presupune deplasarea spre nord a plăcii Arabice în raport cu plăcile Africană şi Eurasiatică, arată specialiştii Institutului, într-o postare pe Facebook.

„Falia nord-anatoliană care se deplasează către sud-est este mai apropiată de România şi ar putea influenţa mişcarea seismică din Vrancea, cu toate că România şi Turcia se afla pe plăci tectonice diferite. Falia care se deplasează înspre sud este mai puţin probabil să influenţeze seimicitatea din ţara noastră. Cutremurul din Turcia a produs unde seismice care s-au propagat în toate direcţiile şi au ajuns şi pe teritoriul ţării noastre, fiind suficient de mari pentru a declanşa cutremure”, adaugă reprezentanţii Institutului pentru Fizica Pământului.

V-ar putea interesa și: Lista imobilelor din județul Constanța expertizate tehnic și încadrate în clasele 1, 2 și 3 de risc seismic

Totodată, mecanismul cutremurului cu magnitudine 7.5 este de tip alunecare pe direcţie. Ruperea s-a produs fie pe o falie aproape verticală, orientată est – vest, cu deplasare senestră, fie pe o falie orientată nord – sud, cu deplasare dextră. Localizarea preliminară a cutremurului de magnitudine 7.5 îl plasează în vecinătatea unei triple joncţiuni între plăcile tectonice Anatolia, Arabia şi Africa.

Peste 5.100 de decese

Preşdintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, a declarat marţi drept zonă calamitată cele 10 provincii afectate de cutremurele devastatoare din sudul Turciei, impunând starea de urgenţă în regiune pentru trei luni.

Erdoğan a anunţat că numărul morţilor din Turcia a crescut la 3.549 de persoane, ceea ce înseamnă că bilanţul total al victimelor din Turcia şi Siria a ajuns în prezent la 5.151 de decese. 

Turcia intenţionează să deschidă hoteluri în centrul turistic Antalya, din vestul ţării, pentru a găzdui temporar persoanele afectate de cutremure, a mai spus Erdogan.

Ministerul turc al Transporturilor şi Infrastructurii  anunţase că peste noapte 3.400 de persoane au stat în trenuri folosite pe post de adăposturi de urgenţă, a relatat BBC.

Erdogan a mai spus că 70 de ţări şi-au oferit până acum ajutorul pentru operaţiunile de căutare şi salvare.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Centrul de Scafandri din Constanța are cel mai performant sistem de scufundare simulată din Europa

mar feb. 7 , 2023
Noul Sistem de Scufundare Simulată LH-300, care a intrat în dotarea Centrului de Scafandri la finele anului 2022, își începe oficial activitatea, odată cu debutul Cursului de scafandru lucrător subacvatic. Planificat pe durata a 12 săptămâni, în perioada 06 februarie – 28 aprilie 2023, cursul urmărește să formeze competențele profesionale […]
scafandri-scufundari-4

V-ar putea interesa și: