Interdicția de a ieși din case după ora 22.00 intră în vigoare duminică

Noile măsuri impuse de prelungirea stării de alertă în România intră în vigoare de astăzi, duminică. Cea mai importantă este cea referitoare la restricţia privind circulaţia pe timp de noapte începând cu ora 22,00, faţă de 23,00, cât era până acum.

„Există o modificare importantă, aceea referitoare la circulaţia pe timpul nopţii, se reduce de la ora 23,00 la ora 22,00, deci se introduce această restricţie. Restul măsurilor rămân cam aceleaşi, aceasta este, din punctul meu de vedere, cea mai importantă măsură”, declara prim-ministrul Florin Cîţu, la Palatul Victoria.

Şeful Executivului a explicat că modificarea orei privind restricţia referitoare la deplasarea în afara domiciliului a ţinut cont, în primul rând, de măsurile adoptate de alte state europene.

Decizia privind prelungirea stării de alertă a avut la bază o hotărâre a CNSU, adoptată tot miercuri, prin care s-a propus ca acest lucru să intre în vigoare cu data de 14 martie.

În privinţa restricţiei de deplasare în afara locuinţei, CNSU a propus intervalul orar 22,00 – 5,00.

Totodată, s-a propus limitarea gradului de ocupare a spaţiilor de cazare din cadrul structurilor de primire turistică la cel mult 70% din capacitatea maximă a acestora, pentru spaţiile din localităţi sau zone în care se practică schiul sau alte sporturi de iarnă.

Citește și:

Două săptămâni de restricții în Constanța. De aici puteți descărca declarațiile cu care puteți ieși din casă pe timpul nopții

Restaurantele On Plonge, Entourage și Manara, amendate de polițiști

Slujbă la Arhiepiscopie. Câți oameni nu poartă mască și nu respectă distanțarea?

Canada se revoltă împotriva restricțiilor impuse de covid. Cel mai mare miting de la izbucnirea pandemiei VIDEO

Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Un subofițer a prins un bărbat care intenționa să plece de la locul accidentului, după ce a dărâmat cu mașina poarta unui imobil

Sun Mar 14 , 2021
Un subofițer din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța a prins în dimineața zilei de astăzi un bărbat care intenționa să plece de la locul accidentului, după ce a dărâmat cu mașina poarta unui imobil. Duminică, 14 martie, în jurul orei 06.40, plutonier major Tudoroiu Ștefan a observat pe strada […]