Interes sincer sau perdea de fum? Guvernul Orban își asumă răspunderea pentru alegeri locale în două tururi

Ludovic Orban, președintele PNL

Guvernul îşi va angaja răspunderea în Parlament pe alegerea primarilor în două tururi, a anunţat joi, la începutul şedinţei de Guvern, premierul Ludovic Orban. PSD și UDRM vor depune moţiune de cenzură.

„Am luat decizia de a ne angaja răspunderea pe proiectul de lege pentru angajarea răspunderii pe proiectul de lege pentru alegerea primarilor în două tururi”, a declarat Ludovic Orban.

El a precizat că PNL susţine alegerea primarilor cu jumătate plus 1 dintre cetăţenii care-şi exprimă votul la alegerile locale şi a amintit că PNL a iniţiat un proiect de lege în acest sens, tocmai pentru a oferi legitimitate primarilor.

„Acest proiect de lege a fost parcat neregulamentar printr-o decizie a Birourilor Permanente Reunite la o defunctă comisie, pentru a împiedica adoptarea proiectului de către plenul Camerei Deputaţilor”, a explicat premierul.

Potrivit articolului 114 din Constituţie, Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege.

Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, este adoptată.

Dacă Guvernul nu a fost demis,  proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern.

În cazul în care Preşedintele României cere reexaminarea legii adoptate, dezbaterea acesteia se va face în şedinţa comună a celor două Camere.

Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a anunţat deja că social-democraţii vor depune o moţiune de cenzură, dacă Guvernul îşi asumă răspunderea pe alegerea primarilor în două tururi.

Alegerile în două tururi dezavantajează primarii în funcție și avantajează partidele mai mici. De ce ar vrea PNL două tururi? Unii dintre primarii liberali cu siguranță se opun, pentru că nu vor mai fi atât de siguri de victorie. Vor din motivele expuse mai sus. Există însă și teoria că o astfel de măsură ar fi benefică pentru PNL și dacă nu ar trece. PSD depune moțiune, Guvernul pică și astfel se face un pas spre anticipatele dorite de PNL și președintele Klaus Iohannis, fără ca liberalii să treacă prin procedura rușinoasă de a-și demite propriul guvern, cum a făcut PSD. În această situație, vom avea și anticipate, și alegeri într-un tur, adică lucruri dorite de PNL, respectiv PSD.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.