Întrebarea zilei. Sunteți de acord cu amplasarea de RADARE FIXE pe șosele?

Avocatul Poporului, post ocupat de Renate Weber (ex-ALDE), recomandă guvernului o serie de măsuri radicale pentru a reduce numărul de accidente grave de circulație, potrivit unui comunicat de presă. Printre acestea se numără montarea de radare fixe între localități și la intrarea în localități, mai ales pe drumurile cu circulație intensă și pe autostrăzi.

Măsura a fost aplicată până în 2014, când s-a descoperit că mare parte din veniturile încasate ajungeau la firme private.

Vă invităm să vă spuneți punctul de vedere răspunzând la întrebarea de mai jos și/sau printr-un comentariu la acest articol.

[poll id=”45″]

Recomandările Avocatului Poporului:

În cadrul Recomandărilor emise, Avocatul Poporului solicită Ministerului Transporturilor, Ministerului Afacerilor Interne și Inspectoratului General al Poliției Române să aibă în vedere, între altele, montarea de parapeți în zonele abrupte; repararea urgentă a drumurilor, pasajelor rutiere, podurilor și viaductelor aflate în stare de degradare; montarea de separatoare de sens, în special în curbe și în zonele în care se pot atinge viteze mari; montarea de radare fixe între localități și la intrarea în localități, mai ales pe drumurile cu circulație intensă și pe autostrăzi; dublarea semnelor de circulație, prin practicarea de marcaje rutiere vizibile pe carosabil; identificarea rapidă a unor soluții pentru descongestionarea traficului în zonele în care acesta se blochează în mod frecvent.

Ministerului Educației Naționale i se solicită, între altele, să asigure, prin programa școlară, educaţia rutieră a preşcolarilor şi elevilor din învăţământul preuniversitar; să asigure, în unităţile de învăţământ specializate, pregătirea cursanţilor în vederea obţinerii permisului de conducere.

Ministerul Sănătății va trebui să urmărească exercitarea atribuțiilor ce i-au fost conferite în privința elaborării de norme referitoare la examinarea medicală a candidaţilor la examenul pentru obţinerea permisului de conducere; în privința stabilirii măsurilor ce trebuie luate de unităţile sanitare, în scopul prevenirii accidentelor de circulaţie generate de cauze medicale; a stabilirii semnului distinctiv ce se aplică pe ambalajul medicamentelor contraindicate conducerii vehiculelor. În context, Ministerul Sănătății va trebui să identifice rapid soluții care să contribuie la îmbunătățirea legislației în domeniu și care să contribuie la reducerea imediată a numărului de accidente rutiere și a creșterii gradului de siguranță în trafic.


Puteți urmări Constanța 💯% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Polițiștii au tras un foc de armă în Constanța pentru a opri un tânăr care conducea fără permis

mar sept. 17 , 2019
Polițiștii au tras un foc de armă în Constanța pentru a opri un tânăr de 18 ani, care nu a oprit la semnalul lor și, s-a aflat apoi, conducea fără permis. Astăzi, în jurul orei 3.30, polițiști din cadrul Secției 4, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au efectuat semnal […]

V-ar putea interesa și: