Întrebări și răspunsuri despre ranfluarea navei Queen Hind

Grup Servicii Petroliere a încheiat cu succes operațiunea de ranfluare a navei Queen Hind. Epava a fost adusă la mal. Urmează acum etapa a doua, cea de ecarisare.

Pentru că în spațiul public s-au ridicat mai multe întrebări, reprezentanții companiei au răspuns la acestea, prin intermediul unui comunicat de presă.

 A mai desfășurat GSP operațiuni de ranfluare?

Operațiunile din proiectul de ranfluare și tragere la cheu a Queen Hind se regăsesc în portofoliul GSP, încă de la înființarea companiei. Vorbim spre exemplu, despre sudură, operațiuni cu scafandri, recunoaștere, heavy lifting, tractare și multe alte acțiuni pe care compania noastră le-a efectuat în experiența de peste 16 ani în acumulată la nivel internațional în domeniul construcțiilor maritime.

Primul exemplu la care putem face apel este dezafectarea platformei de foraj și producție Gloria. GSP a fost compania contractată în 2019 pentru derularea acestui proiect. Documentarea proiectului poate fi găsită on-line. Platforma a fost demontată, scoasă din sol și urcată pe ambarcațiunea GSP. Ulterior a fost dusă la Portul Agigea. Gloria a activat timp de 40 de ani în operațiuni de foraj și producție.

Un exemplu concludent este intervenția în regim de urgență pe care experții GSP au derulat-o pentru salvarea cargoului Basel Express, utilizând GSP King. Coincidența face că intervenția noastră de atunci a avut loc chiar în apropiere de Costinești unde încă se odihnește epava navei Evanghelia. Intervenția GSP, pe timp de furtună. a prevenit, în 2016, producerea unui naufragiu. Imagini aici https://www.youtube.com/watch?v=KME7UGUd_KQ

Exemplele pot continua cu petrolierul Delphi, încărcat cu 1250 tone motorina, având gaura de apa la compartimentul mașini, salvat de la scufundare in 2018, în largul Constantei.

Echipele GSP au demonstrat că pot interveni rapid în situații de criza. Nu mai departe de anul trecut GSP Alcor a participat la operațiunea de salvare a navei Ruya 1, sub pavilion turcesc, care transporta peste 150 de refugiați, dintre care o treime copii.

Cât a durat operațiunea de ranfluare a Queen Hind?

Din informațiile noastre, operațiunea de ranfluare și tragere la cheu a Queen Hind este unică în regiunea Mării Negre. Aici ne referim la specificitatea încărcăturii, la poziția navei răsturnate și la locația în care a avut loc evenimentul. Echipele GSP au lucrat, fără oprire, din momentul semnării contractului cu APMC, 14 ianuarie a.c. și până în seara zilei de 25 februarie a.c., excepție făcând zilele în care, condițiile meteo și/sau traficul din port nu au permis acționarea în condiții de siguranță.

Pentru a da un ordin de proporție lucrărilor, facem apel la comparații cu evenimente similare.

1. Nava Rostock, eșuată în Dunăre a fost scoasă la mal după 15 ani de la primele intervenții. Un exemplu de referință pentru operațiunile similare derulate în România.

2. Fregata KNM Helge Ingstad (GT aprox 5000 t) a fost scufundată în marea nordului în noiembrie 2018. Operațiunile de recuperare au fost finalizate în martie 2019.

3. Baltic Ace, o navă mult mai mare decât Queen Hind, a fost scoasă din apele apropiate Portului Rotterdam în puțin peste 3 ani. Nu vorbim despre o ranfluare aici, ci despre o operațiune de tăiere și ridicare a epavei.

Însă am ales acest exemplu pentru a sublinia că operatorul nu a acționat în lunile de iarnă. S-a lucrat din martie și până în noiembrie. Mai multe detalii aici: https://www.youtube.com/watch?v=ZpOug8xsxa0

4. Singurul caz similar pe care l-am găsit în ceea ce privește caracterul încărcăturii și poziționarea navei este răsturnarea navei MV Haidar în Brazilia, încărcată cu 5000 de bovine, în râul Ave, chiar în dana portului.

Subliniem că nici o operațiune de scoatere a navei din apă nu s-a derulat în acest caz. Epava poate fi găsită, din 2012, în aceeași poziție. Mai multe detalii aici: https://www.wrecksite.eu/wreck.aspx?241923

Detalii despre costurile operațiunii

Până la finalizarea operațiunilor nu vă putem furniza detalii în acest sens.

Pentru o mai bună informare asupra contextului în care s-au desfășurat acțiunile GSP vă transmitem următoarele:

– GSP a avut flota de utilaje pregătită, în Constanța, pentru orice intervenție de asemenea amploare.

– Orice alt contractor ar fi presupus următoarele:

o costuri pentru mobilizarea utilajelor din zona unde erau andocate.

o costuri pentru demobilizarea ambarcațiunilor și utilajelor către o altă zonă de operațiuni.

– GSP deține și operează cea mai mare macara maritimă din Marea Neagră. GSP Neptun a fost indispensabilă pentru succesul operațiunii de ranfluare.

– Personalul GSP a lucrat zi și noapte pentru finalizarea cu succes a ranfluării Queen Hind. Efortul tehnic și uman a fost și rămâne neîntrerupt.

– Experiența GSP în operațiuni de heavy lifting, sudură și inspecție submarină este cea mai extinsă din regiune, nu numai din România. Echipele noastre de specialiști au derulat proiecte importante care au presupus, spre exemplu, montarea de sute de kilometri de conducte submarine, fabricarea, transportarea și montarea de echipamente de foraj de mii de tone și multe altele.

– Apreciem colaborarea cu beneficiarul și cu autoritățile partenere în proiect.

Ce se întâmplă mai departe în faza 2 a operațiunii?

GSP are misiunea de a elibera epava de încărcătura biologică. Planul agreat presupune:

1. Pregătirea epavei pentru operațiunea de ecarisare (îndreptare cu winch-uri, spălare a punților)

2. Specialiștii GSP vor acționa pentru asigurarea accesului utilajelor la încărcătură.

3. Începerea operațiunilor de descărcare a leșurilor cu: graifer telecomandat, mini încărcătoare motorizate și transpaleți pentru zonele înguste (rețineți fapul că spațiul în interiorul navei este limitat, spațiul dintre unele punți este de aproximativ 1 m înălțime)

4. Încărcarea leșurilor în containere etanșate și transportarea acestora cu mașini autorizate DSV la unitatea de incinerare din județul Tulcea.

Menționăm faptul că periodic, reprezentanții companiei noastre țin ședințe operative cu toate autoritățile publice cu atribuții în domeniul sănătății publice. Realizăm caracterul special al acestei operațiuni. În consecință, luăm toate măsurile necesare de siguranță.

De asemenea, e important de știut că GSP operează sub norme de securitate și siguranță la cele mai înalte standarde întâlnite în practica internațională în domeniul forajului maritim și drept urmare toate operațiunile desfășurate de companie respectă politicile HSE din acest sector.



Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Ziua Portului Constanța în Budapesta

mie feb. 26 , 2020
Astăzi, 26 februarie 2020, s-a desfășurat, la Budapesta, Ziua Portului Constanța, eveniment ajuns la cea de-a XIII-a ediție, devenit de referință în domeniul transporturilor și logisticii. Evenimentul organizat de CN APM SA la Aquaworld Resort Budapesta, are ca obiectiv menținerea Portului Constanța în atenția transportatorilor din Ungaria, o țară cu […]

V-ar putea interesa și: