Investiții de pe 5,4 milioane lei la Școala Gimnazială nr. 38 din Constanța

Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, și directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională SUD-EST, Luminița Mihailov, au semnat, marți, contractul de finanțare pentru proiectul „CREȘTEREA EFICIENȚEI ENERGETICE A IMOBILULUI ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.38, DIMITRIE CANTEMIR, CONSTANȚA“.

„Prin implementarea cu fonduri europene a acestui proiect, peste 840 de elevi ai Școlii nr.38, precum și cele aproximativ 60 de cadre didactice și personal auxiliar  își vor putea desfășura activitatea în condiții excelente.”, spun reprezentanții primăriei.

Intervențiile asupra clădirii privind optimizarea consumurilor energetice se fac atât la parter, cât și la cele două etaje și presupun următoarele:

  • lucrări de reabilitare a terasei clădirii și de înlocuire a tâmplăriei exterioare cu una mai performantă din punct de vedere termoenergetic;
  • lucrări de reconfigurare a rampei existente pentru persoanele cu dizabilități și de amenajare a unui grup sanitar pentru acestea;
  • montarea de panouri fotovoltaice și panouri solare pentru producerea apei calde;
  • refacerea instalațiilor sanitare, termice și electrice;
  • ușile de acces în clădire vor fi prevăzute cu dispozitive automate de închidere cu amortizor;
  • montarea unei instalații paratrăsnet și a unui sistem de ventilare mecanică a spațiilor interioare;
  • termoizolarea planșeelor și a pereților;
  • refacerea trotuarelor de gardă, în scopul eliminării infiltrațiilor de apă la baza clădirii;
  • decopertarea și refacerea finisajelor interioare/exterioare și refacerea acestora, aplicând sistemul termoizolant;
  • înlocuirea corpurilor de iluminat cu corpuri cu becuri LED, cu durată mare de viață și consum energetic redus;
  • implementarea unui sistem de management energetic integrat (de tip Building Management System), pentru urmărirea, înregistrarea și eficientizarea consumurilor energetice ale clădirii.

 Proiectul se va derula prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 3 – „Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon“

Valoarea totală a proiectului este de 5.406.111,64 lei.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Lansarea volumului „Ocolul Italiei în 14 etape. Curs de limbă și Civilizație italiană pentru români”

mar feb. 25 , 2020
Joi, 27 martie, ora 17.00, la Muzeul de Artă din Constanța va avea loc lansarea volumului „In Giro per l’Italia in 14 tappe. Corso di Lingua e Civiltà italiana per parlanti rumeno” („Ocolul Italiei în 14 etape. Curs de limbă şi Civilizație italiană pentru români”). Lucrarea este semnată de lect. […]

V-ar putea interesa și: