Investiții noi în Medgidia. Buget suplimentat cu peste 4 milioane lei

Consiliul Local Municipal Medgidia s-a reunit, ieri, într-o ședință de îndată pentru a aproba rectificarea bugetului pentru anul 2015. Bugetul a fost suplimentat cu suma de 4.142.000 lei reprezentând fonduri guvernamentale alocate municipiului, cu 613.429 lei, sumă pentru plata salariilor în unitățile de învățământ și cu 900.000 lei pentru realizarea proiectului de locuințe sociale.

La ședință au fost prezenți 15 din cei 19 consilieri locali, iar pe ordinea de zi au fost două proiecte de hotărâre care au vizat rectificarea bugetară și completarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Medgidiei.

Bugetul local este divizat în secțiunea de funcționare și cea de dezvoltare, fiind repartizate sumele de 2.611.843 lei pentru funcționare și 3.043.586 lei pentru dezvoltare. Astfel, cheltuielile pentru secțiunea de funcționare prevăzute pentru anul 2015 reprezintă plata salariilor prin hotărâre judecătorească pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar sau indemnizațiile lunare pentru persoanele cu handicap. Totodată, la capitolul Învățământ s-a alocat suma de 300.000 lei pentru efectuarea reparațiilor pentru unitățile de învățământ din Medgidia și suma de 15.000 lei prin care s-a facilitat deplasarea unor elevi merituoși din municipiu la o Conferință Europeană care are loc la Talin, Estonia. Alte capitole incluse în lista de cheltuieli sunt Spitalul Municipal Medgidia, căruia i s-a repartizat suma de 300.000 lei și lucrări de întreținere, reparații și modernizare a drumurilor publice din Medgidia, în valoare de 200.000 lei.

La secțiunea de dezvoltare au fost luate în considerare o serie de investiții necesare municipiului, în învățământ, construcția de locuințe sociale și modernizarea drumurilor. Astfel, la secțiunea învățământ,s-a alocat suma de 599.984 lei pentru lucrări de reabilitare a terenurilor de sport care aparțin unităților de învățământ din Medgidia, precum și pentru reparații la școlile, grădinițele și liceele care au nevoie stringentă de consolidare, reparații la acoperiș, sau la interior. Și reabilitarea clădirii Primăriei Municipiului Medgidia intră în lista de investiții, fiind necesare lucrări la acoperiș și la fațada clădirii, în valoare de 390.000 lei. Totodată și Hotelul din cadrul Complexului Sportiv „Iftimie Ilisei” va fi renovat, mai exact camerele de la etajul trei al clădirii, pentru că celelalte două etaje au fost deja modernizate de către Direcția de Gestionare a Domeniului Public și Privat din Medgida. La capitolul Cultură a fost suplimentat bugetul cu suma de 90.000 lei reprezentând proiectul de reabilitare a Școlii de fete, proiect realizat în cooperare transfrontalieră România – Bulgaria. În același timp, s-a mai făcut un pas spre construcția locuințelor sociale, fiind alocată suma de 943.000 lei, valoarea investiției pentru patru blocuri. Printre investițiile realizate din secțiunea de dezvoltare a bugetului se numără lucrări de asfaltare și pietruire a străzilor din Medgidia, în valoare de 420.602 lei.

În județul Constanța a fost alocată suma de 19.937.000 lei, din care Municipiul Medgidia este al doilea oraș ca și valoarea sumei primite de pe lista orașelor, imediat după Năvodari.

Al doilea punct de pe ordinea de zi a vizat completarea inventarului domeniului public al Medgidiei cu două terenuri situate în extravilanul municipiului, mai exact un teren de 0.1164 ha și unul de 0.4203 mp.

 


Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Vapor simbol al Constanței, vopsit de o firmă privată

vin aug. 14 , 2015
Primăria Constanța și compania Policolor au lucrat împreună pentru vopsirea unuia dintre vapoarele simbol ale orașului. Este vorba despre cel instalat la intrarea în municipiu, la intersecția bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu. Vopsirea vaporului face parte din campania „Redescoperă Culorile României”, susținut de Policolor și destinat promovării României și culorilor […]

V-ar putea interesa și: