Iohannis a promulgat, s-a dat liber la furat (până într-un milion de euro)

klaus-iohannis-semnand
Fotografie de arhivă, sursa: presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, pe 10 mai, legea inițiată de Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă prin care evazioniștii care au produs un prejudiciu de până la 1.000.000 de euro scapă de închisoare dacă achită suma, plus o penalizare. Actul normativ a fost contestat atât de instanța supremă, cât și de opoziție. Curtea Constituțională a respins sesizările, pe motiv că legea face trecerea spre „teoriile moderne” ale Dreptului, care au ca obiectiv principal recuperarea prejudiciului, nu condamnarea făptașilor.

Potrivit noilor prevederi în cazul infracțiunilor privind evaziunea fiscală, „dacă până la expirarea unui termen de maximum 30 zile de la finalizarea controlului efectuat de organele competente, în urma căruia se individualizează un prejudiciu datorat bugetului general consolidat de până la 1.000.000 euro, prejudiciul majorat cu 15% din valoarea acestuia, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral, prin plată efectivă, fapta nu se pedepseşte”, au stabilit deputaţii.

În această situaţie, organele competente nu vor sesiza organele de urmărire penală.

De asemenea, tot în aceste cazuri de infracţiuni, „dacă până la primul termen de judecată prejudiciul cauzat este acoperit integral, prin plată efectivă, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate”.

„Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceste condiţii este de până la 1.000.000 euro inclusiv, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amenda”, se mai prevede în actul normativ adoptat.

De menționat este că prevederea de mai sus a fost introdusă la Senat, varianta inițială a proiectului de lege depus de Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă se referea la suma de 100.000 de euro și nu 1 milion de euro cum au introdus senatorii.

Opoziția și Curtea Supremă au contestat legea

Opoziția acuză PSD și PNL că dezincriminează evaziunea fiscală și invocă un articol care prevede că cei care fură între 100.000 de euro și 1 milion de euro, dar înapoiază banii scapă nepedepsiți, iar USR și Forța Dreptei au contestat-o la CCR. O altă sesizare a fost depusă de Înalta Curte de Casație și Justiție.

„O bună tradiție în Parlamentul României spune așa: PSD înainte de Crăciun, în ultima ședință de regulă, bagă tot felul de șopârle pe ordinea de zi. Asta e una dintre ele. Legea ar trebui să se numească legea pentru protecția marilor evazioniști fiscali și împotriva mediului de afaceri cinstit din România. Uitați-vă pe ce ați votat. Îi ajutați pe marii evazioniști de la 100.000 de euro până la 1 milion de euro pui banii în buzunar, prejudiciu și dacă vine organul de control i-ai plătit a doua zi și ai scăpat fără niciun leu de amendă penală măcar, fără nicio sancțiune. Mai mult de atât scădeți pedepsele pentru evazioniști”, a acuzat deputatul USR Stelian Ion.

În martie, Curtea Constituțională a respins sesizările și a declarat modificările legislative drept constituționale. Potrivit CCR, legea face trecerea spre „teoriile moderne” ale dreptului, care au ca obiectiv principal recuperarea prejudiciului, nu condamnarea făptașilor.

Ce prevede noua lege

Potrivit noilor prevederi, va constitui infracţiune şi se va pedepsi cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă nereţinerea impozitelor şi/sau contribuţiilor.

De asemenea, vor constitui infracţiuni de evaziune fiscală şi se vor pedepsi cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi sau cu amendă următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: evidenţierea, în actele contabile, în factura electronică sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive; alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor, inclusiv electronice; executarea de evidenţe contabile duble folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor, inclusiv cele electronice.

Aceeaşi pedeapsă va fi aplicată şi pentru „folosirea de către contribuabil, cu rea-credinţă, a sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura, în vederea creării aparenţei de legalitate a unor operaţiuni fictive sau disimulării circuitului tranzacţional real al bunurilor/serviciilor; utilizarea de aparate de marcat electronice fiscale care nu sunt conectate la sistemul informatic naţional de supraveghere şi monitorizare a datelor fiscale, potrivit legii, sau alterarea aparatelor de marcat electronice fiscale pentru netransmiterea unor date fiscale sau transmiterea unor date fiscale nereale”.

În aceste cazuri de infracţiuni, „dacă până la expirarea unui termen de maximum 30 zile de la finalizarea controlului efectuat de organele competente, în urma căruia se individualizează un prejudiciu datorat bugetului general consolidat de până la 1.000.000 euro, prejudiciul majorat cu 15% din valoarea acestuia, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral, prin plată efectivă, fapta nu se pedepseşte”, au stabilit deputaţii.

În această situaţie, organele competente nu vor sesiza organele de urmărire penală.

De asemenea, tot în aceste cazuri de infracţiuni, „dacă până la primul termen de judecată prejudiciul cauzat este acoperit integral, prin plată efectivă, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate”.

„Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceste condiţii este de până la 1.000.000 euro inclusiv, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amenda”, se mai prevede în actul normativ adoptat.

Totodată, „dacă ulterior primului termen de judecată şi până la judecarea definitivă a cauzei prejudiciul cauzat este acoperit integral, prin plată efectivă, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc cu o treime”.

Proiectul mai prevede că în cazul săvârşirii acestor infracţiuni „prin care s-a cauzat un prejudiciu ce nu depăşeşte 1.000.000 de euro, în echivalentul monedei naţionale, dacă în cursul urmăririi penale prejudiciul cauzat majorat cu 25% din valoarea acestuia, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral, prin plată efectivă, fapta nu se pedepseşte, aplicându-se dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. h) din Codul de procedură penală”.

Pragul de evaziune pe vremea lui Dragnea, 100.000 de euro

Un proiect de lege similar a fost depus în Parlament, în 2017, pe vremea când Liviu Dragnea era președinte al Camerei Deputaților.

Legea inițiată de fostul deputat PSD Cătălin Rădulescu a fost votată în ultima zi a fostei legislaturi și prevedea că dacă inculpații pentru evaziune fiscală care au produs un prejudiciu de până în 100.000 de euro îl achită integral, scapă doar cu amendă în loc de închisoare. Mai mult, dacă dau 20% în plus, indiferent de cuantumul evaziunii, fapta nu se mai pedepsește deloc.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Poliția Locală Constanța a făcut o captură record de droguri

vin mai 10 , 2024
Pe intreaga perioadă a minivacantei, polițiștii locali din Constanța au desfășurat activități specifice pentru fluidizarea traficului, menținerea ordinii si liniștii publice, menținerea curăteniei orașului, dar si pe celelalte paliere stabilite de legislatia în vigoare pe toată raza municipiului Constanta, cât și în stațiunea Mamaia. Cu această ocazie au fost intensificate […]

V-ar putea interesa și: