
Ionuț Rusu, viceprimar al municipiului Constanța și mason, este suspect într-un dosar DNA în care șeful său, primarul Vergil Chițac, PNL, este urmărit penal.
Este vorba despre dosarul instrumentat în cazul concursului de bărci din stațiunea Mamaia, în care mai apar numele lui Andrei Talpeș, directorului Clubului Sportiv Municipal, și al lui Alin Vintilă, directorul Direcției de Logistică. Talpeș este acuzat inclusiv de șantaj.
Viceprimarul Ionuț Rusu ne-a declarat că i s-a comunicat calitatea de suspect pe care o are în cadrul dosarului menționat.
„În momentul în care alegi să activezi într-o funcție publică îți asumi ca întreaga ta activitate să stea sub lupa autorităților, și acest lucru reprezintă o normalitate într-o societate puternică, bazată pe reguli. Nu mă pot pronunța în niciun aspect legat de dosar, dar vă asigur că stau la dispoziția instituțiilor abilitate și am încredere deplina în acestea.”, a mai spus acesta.
Cum a ajuns Andrei Talpeș director
Constanța 100% a scris, la vremea respectivă, că primăria a organizat un concurs care părea cu dedicație pentru conducerea Clubului Sportiv Municipal. Una dintre cerințe a fost „absolvirea unui program internațional de management sportiv organizat de către o entitate internațională recunoscută pe plan sportiv internațional.” Coincidență sau nu, Andrei Talpeș avea un astfel de curs. A fost singurul candidat.
Am căutat anunțuri pentru concursuri similare organizate de primării din România, pentru a vedea dacă se mai regăsește undeva o astfel de prevedere ca în Constanța sau cel puțin similară (de pildă, cursuri organizate în România). Nu apare o astfel de condiție nici la Primăria Satu-Mare, nici la Primăria Zalău, nici la Primăria Sighișoara, nici la Primăria Reșița, nici la Primăria Focșani, nici la Primăria Bacău. Nu am reușit să găsim o condiție similară la nicio primărie din România.
I-am cerut lui Ionuț Rusu, unul din cei doi viceprimari ai municipiului Constanței și cel care se ocupă de CSM, să ne ofere o explicație pentru introducerea acestei condiții. Acesta a precizat că toate condițiile, inclusiv această prevedere specifică, au fost aprobate prin hotărâre de consiliu local. Așadar toți consilierii, PNL, PSD, USR, au fost de acord cu inserarea ei. Primăria este însă cea care a organizat concursul.
Iată ce spunea înainte de concurs viceprimarul.
„Dorim să facem din CSM un club cat mai performant la nivel național. In acest sens, este necesara si o profesionalizare a managementului, ce include o relație contractuala, bazată exclusiv pe competențe si performanță. Managementul modern al cluburilor sportive presupune, pe langa o etica a muncii inalta, si competențe foarte specifice.
Tinand cont de faptul ca sportul in general trebuie sa aplice politici si strategii care sa fie in concordanta cu cele europene dar si cu cele de nivel mondial,ținând cont si de importanta cooperarii cu diverse entități internationale, detinerea de catre candidat a unui asemenea curs/ program, releva pe de o parte cunostinte dobandite care pot fi aplicate de catre acesta ca parte a planului de management, cat si abilitati de comunicare intr-o limba straina.
Aceste considerente s-au avut in vedere atunci cand au fost propuse si aprobate aceste conditii specifice. Aprobate prin HCL, evident. Ne dorim ca cele mai competente si pregatite persoane la cel mai inalt nivel, cu viziune moderna si pentru viitor sa poate conduce un club si un proiect de asemenea avergura. Rezultatele evaluarii dosarelor vor fi, probabil, pe site-ul primariei, iar dosarele admise înseamnă ca indeplinesc toate cerintele din HCL.”
Acuzațiile DNA
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții:
CHIȚAC VERGIL, primar al municipiului Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
VINTILĂ ALIN, director executiv în cadrul Primăriei Municipiului Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
TALPEȘ ANDREI, președinte al Clubului Sportiv Municipal Constanța, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
– șantaj.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
„În cursul anului 2023, cu ocazia derulării unui eveniment sportiv, organizat în Municipiul Constanța de o asociere formată din cinci entități (din care făceau parte și Primăria Municipiului Constanța, Clubul Sportiv Municipal (C.S.M.) Constanța, Federația Română de Yachting (FRY) și o societate comercială cu sediul în Monaco), suspectul Chițac Vergil, în calitatea menționată mai sus, beneficiind de ajutorul celorlalte două persoane și cu încălcarea prevederilor legislației primare, ar fi aprobat finanțarea în totalitate a întregului eveniment.
Concret, finanțarea competiției sportive s-ar fi realizat de către Primăria municipiului Constanța fără a exista un contract de finanțare care să fi fost atribuit în urma unei proceduri de selecție publică și fără să existe viză de control financiar preventiv sau vreun referat al compartimentului de specialitate.
Întrucât, prin „înțelegerea” unora dintre părți s-ar fi stabilit ca banii rezultați din finanțare să ajungă în conturile societății comerciale, cu sediul în Monaco (în condițiile în care aceasta nu ar fi prestat vreo activitate bine definită în cadrul evenimentului respectiv), suspectul Talpeș Andrei ar fi exercitat constrângeri asupra unor persoane din conducerea Federației Române de Yachting pentru a le determina pe acestea să efectueze o plată în valoare de aproximativ 290.000 euro către societatea respectivă.
În condițiile de mai sus, în conturile societății comerciale, cu sediul în Monaco, ar fi fost virați în total 1.728.000 lei, sumă ce reprezintă un prejudiciu pentru Primăria municipiului Constanța.”
În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.
Concret, este vorba despre concursul de bărci de mare viteză susținut în Mamaia. Detalii mai jos: