
IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a participat pe 11 mai la sfințirea celui de-al doilea sediu al AUR din Constanța, după ce formațiunea și-a mutat birourile la doar câteva clădiri distanță de fostul sediu. La slujbă au fost prezenți toți consilierii AUR Constanța, iar discursul ierarhului a inclus referiri explicite la alegeri și rugăciuni pentru liderii partidului, ridicând din nou întrebări despre implicarea politică a Bisericii Ortodoxe Române, în ciuda interdicției clare din statutul BOR.
„Am mai fost la sfințirea unui sediu al acestei formațiuni și mă bucur că m-ați chemat. Am nădejdea să vă țină rugăciunile și, dacă dă Dumnezeu să fie bine – și Dumnezeu dă – numai să fim vrednici să luăm noi. Să ne întâlnim și la Peștera Sfântului Andrei după aceea. După ziua de azi, într-o săptămână, pe 18, 20 sau 21, când o fi un rezultat bun și sănătos, să mulțumim lui Dumnezeu”, a spus IPS Teodosie.
Deși Biserica Ortodoxă Română interzice expres implicarea ierarhilor în viața politică, declarațiile arhiepiscopului pot fi percepute drept susținere mascată pentru candidații AUR și POT, mai ales că au loc cu câteva zile înainte de turul 2 al alegerilor prezidențiale anticipate.
În cadrul evenimentului, IPS Teodosie a binecuvântat unele persoane, pe care le-a citit cu numele mic. Numele lor coincid cu cele ale liderilor AUR și POT: George, Ana-Maria Gavrilă. A citit și numele Călin. Le-a urat sănătate, viață îndelungată și „credință luminată”.
„Robilor lui Dumnezeu, George, Nicolae, Călin, Ana Maria, Ilinca, Radu, Silviu, Cosmin, Nicolae, dă-le, Doamne, sănătate, zile bune și îndelungate, viață pașnică, pentru toate bunăsporire, credință luminată, nădejde tare și dragoste curată (…). Să rămâneți cu Dumnezeu tot timpul”, a spus ierarhul.
Mohammad Murad, coordonatorul AUR Constanța, nu a fost prezent la sfințire.
AUR Constanța s-a mutat în noul sediu de mai multe luni. Sfințirea a fost făcută de-abia azi, la 7 zile înainte de turul al doilea.

A fost mustrat oficial de BOR după declarațiile pro-Putin
Aceasta nu este prima abatere de la neutralitatea politică a ierarhului. În aprilie 2022, IPS Teodosie a fost mustrat oficial de Patriarhia Română printr-o scrisoare de dojană după ce, într-un interviu televizat, a declarat că „Putin este cel mai mare conducător al lumii”, susținând că președintele Rusiei apără valorile creștine și ortodoxia. Declarațiile au fost făcute în contextul invaziei Ucrainei de către Rusia, iar poziția sa a provocat un val de critici în societatea românească, dar și disocierea oficială a Bisericii Ortodoxe Române.
„Putin este un conducător cum n-a avut Rusia de la Petru cel Mare”, a afirmat atunci IPS Teodosie, adăugând că „e ortodox și a ridicat biserici, și a apărat credința, și o apără în continuare”.
În urma reacțiilor publice și diplomatice, Patriarhia Română a transmis că este vorba despre opinii personale ale ierarhului, care nu reflectă poziția oficială a Bisericii, și l-a sancționat cu o dojană scrisă – una dintre cele mai ușoare forme de sancțiune disciplinară în BOR, dar care rămâne consemnată în arhivele instituției.
Totuși, acest gest nu pare să-l fi făcut pe IPS Teodosie mai rezervat în aparițiile sale publice, care continuă să provoace controverse prin apropierea vizibilă față de AUR și mesajele cu subtext politic, rostite în numele Bisericii.
Ce spune statutul BOR
Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, document cu valoare juridică aprobat prin hotărâre de guvern, prevede clar interdicția implicării clerului în politică.
Potrivit Articolului 123, alineatul (1):
„Este interzisă implicarea clericilor în activități partinice ori în promovarea de persoane sau doctrine politice.”
Aceeași prevedere se regăsește și în Regulamentul autorităților canonice disciplinare și al instanțelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, care menționează că încălcarea acestor dispoziții poate atrage sancțiuni disciplinare – de la dojană scrisă până la suspendare din funcție sau chiar caterisire, în cazuri grave și repetate.
Prin urmare, declarațiile cu caracter politic, rugăciunile personalizate pentru lideri politici și participarea la inaugurarea unor sedii de partid pot fi interpretate ca încălcări ale neutralității cerute clerului ortodox.