ÎPS Teodosie: „Cel mai mult să ştiţi că vindecă tot rugăciunea, mai mult decât vaccinul” VIDEO

ips teodosie

ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a spus, azi, că fiecare preoții nu pot interzice sau promova vaccinarea. Personal nu se va vaccina deocamdată pentru că are o alergie. „Cel mai mult să ştiţi că vindecă tot rugăciunea, mai mult decât vaccinul”, susţine prelatul.

„Cu privire la vaccinare, noi nu spunem nici da, nici nu. Aici este competenţa medicilor. Cum să spun eu că sunt competent în privinţa vaccinului? Orice extremism nu este de bun augur, nici vaccinaţi-vă toţi, nici nu vă vaccinaţi. Orice pacient ia de la medicul său o recomandare pentru un vaccin, pentru o boală ca să se controleze, la o trimite, la un specialist. (…) Fiecare e liber să o facă, nu putem interzice, nici nu putem promova. Nu suntem specialişti”, a transmis Arhiepiscopul Tomisului.

Acesta susţine că rugăciunea ajută mai mult decât vaccinul. 

„Noi suntem vectori de transmitere a vaccinului, noi suntem transmiţători şi ne pare rău că am puşi în situaţia aceasta. Noi transmitem un adevăr revelat absolut pe când medicamentele sunt relative. Este o mare diferenţă între ceea ce propovăduim noi şi ceea ce suntem puşi să facem acum. Patriarhia ne-a dat o recomandare şi normal să ne dea că dacă este o boală, noi ne implicăm în boală. Cel mai mult să ştiţi că vindecă tot rugăciunea, mai mult decât vaccinul. Sunt convins de aceasta. Eu m-am apropiat de toţi oamenii, că asta e menirea mea, nu am luat niciun virus, trebuie să mă îmbolnăvesc de 100 de ori. Dar având în fiecare zi Sfânta Liturghie şi Împărtăşanie, ştim că Împărtăşanie combate toţi viruşii pentru că nu s-a găsit în potir niciun virus. De aceea, nu admitem împărtăşanie cu mai multe linguriţe pentru că este blasfemie, înseamnă să ai necredinţă dacă faci aşa ceva”, a declarat ÎPS Teodosie. Cu toate acestea, se pare că nu combate alergiile, pentru că, după cum spuneam, arhiepiscopul este alergic.

IPS Teodosie a anunţat că, deocamdată, nu se va vaccina. 

Papa Francisc se va vaccina împotriva covid: „Cred că este etic ca toţi oamenii să se vaccineze”. ÎPS Teodosie: „Nu știm cu ce se vaccinează”

„Deocamdată nu mă vaccinez pentru că am alergie. Trebuie să testeze medicii, să vadă, deocamdată nu am nevoie. Cine se teme să se vaccineze, nu îl opresc, cine vrea să nu se vaccineze, cred că nu e obligatoriu. Personal deocamdată nu vă vaccinez şi am transmis şi preoţilor. Dar nu le spun să nu se vaccineze, fiecare să ia sfat de la medic, eu nu sunt medic”, a transmis ÎPS Teodosie. 

El consideră că dacă oamenii se tem de vaccin şi îl vor face, efectul va fi mai aspru, iar dacă vin cu încredere, atunci vaccinul îi va putea ajuta. 

„Dacă se teme de vaccin, efectul va fi mai aspru asupra lui. Dacă vine cu mai multă încredere şi mai mult entuziasm, s-ar putea să îi ajute şi dorinţa, şi încrederea lui, de aceea trebuie să facă fiecare după sfatul medicului şi după conştiinţa sa. În orice caz, este o boală reală, că mulţi spun că nu există, există, s-a putut testa acest virus, există, sigur ce spun spun specialiştii şi am citit că acest virus ar fi şi creat prin laboratoare. De atunci au început şi studiul, înainte de a se manifesta. Are ceva în el care ajută în vaccin, are o părticică din virus acest vaccin care ajută să se formeze anticorpi. Aceasta ştiu de la specialişti”, a explicat Arhiepiscopul Tomisului. 

Întrebat despre ce specialişti este vorba, el a răspuns:

„Nu am voie să spun nume. Am citit un studiu. M-am ocupat zilele acestea mai mult de a citi studii medicale decât a citi  altfel de studii pentru că trebuie să dau un răspuns, dar un răspuns categoric nu pot să am, nu are nimeni. Niciun medic nu va spune 100% te ajută acest vaccin”.

Arhiepiscopul Tomisului a mai fost întrebat ce le va spune credincioşilor care vin la el şi îi vor cere un sfat în legătură cu vaccinarea. 

„Să ia şi sfatul medicului şi conştiinţa lor să le fie martor. Nu sunt medic, cum să mă erijez în medic? (…) Fiecare preot va lua opţiunea. E delicat să recomanzi ceva ce e relativ. Vaccinul ajută dacă se vaccinează medici şi farmacişti, urmează şi profesorii şi preoţii, dar nu este obligatoriu. Se pare că dacă va fi bine studiat până în toamnă din toamnă dacă îşi dovedeşte eficienţa, că iată efecte pozitive şi negative au avut loc în toate ţările. Au fost aceste efecte peste tot. Una din ţări care a recomandat zilele trecute, parcă Suedia, să nu se mai vaccineze, a revenit, că pot să se vaccineze. Este atâta relativitate şi nesiguranţă, ce putem să recomandăm mai mult decât sfatul medicului şi conştiinţa personală?”, a mai afirmat Arhiespicopul Tomisului.

El susţine şi că medicii se contrazic între ei în privinţa vaccinului.  

„Medicii se contrazic între ei. Şi noi să rezolvăm contradicţia medicilor? (…) Sunt mulţi medici care sunt în funcţii, funcţia te obligă să spui lucruri care provin de la autoritatea superioară, fără să fii tocmai convins”, a mai afirmat Înalt Prea Sfinţitul Teodosie.

https://www.youtube.com/watch?v=ZuNROoCoRVs&feature=youtu.be

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

2 comentarii la “ÎPS Teodosie: „Cel mai mult să ştiţi că vindecă tot rugăciunea, mai mult decât vaccinul” VIDEO

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Peste 605.000 români s-au vindecat de covid. Situația la zi

mar ian. 12 , 2021
Până astăzi, 12 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 676.968 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 605.045 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.697 cazuri noi de persoane infectate cu […]

V-ar putea interesa și: