ÎPS Teodosie despre Bobotează: „Noi vom ține sărbătoarea ca întotdeauna. Dacă ne ascundem de sărbători, însemnează că vrem să fim biruiți de boală” FOTO VIDEO

La Arhiepiscopia Tomisului au început pregătirile pentru Bobotează. Astăzi, 4 ianuarie, sunt puse etichete pe sute de mii de PET-uri care vor fi umplute cu agheasmă. Arhiepiscopia a pregătit aproape 120.000 de sticle.

Boboteaza din acest an va fi organizată la fel ca anii trecuți, în ciuda pandemiei.

„Sărbătorile trebuie să învingă pandemia. Dacă ne ascundem de sărbători, însemnează că vrem să fim biruiți de boală.”, a spus ÎPS Teodosie, într-o scurtă prezentare a evenimentelor, pe care a făcut-o presei, în palatul Arhiepiscopal, fără să poarte mască.

Acesta a precizat că se organiza și o procesiune, ca de fiecare dată.

„Noi trebuie să înmulțim slujbele în pandemie.”, a spus acesta.

ÎPS Teodosie a spus că Boboteaza se va ține ca întotdeauna, pentru că nu Pământul se supune cerului, ci invers.

„Ce vine de la București e de la București, dar noi suntem în Constanța. Tradițiile din Constanța sunt unice. Dunăre mai au și alții, dar mare nu mai ai. Pentru noi, Marea este Iordanul nostru.”, a declarat IPS Teodosie.

ÎPS Teodosie a anunțat că în ajunul Bobotezei va începe slujba Sfintei Liturghii, la ora 5.15, la 7.15 preoții vor fi afară la sfințirea apei, pentru ca înainte de ora 8.00 să se poată începe îmbutelierea sticlelor cu agheasmă, care vor fi date credincioșilor în ziua de 6 ianuarie, de Bobotează.

De asemenea, tot marți, în Ajunul Bobotezei, ÎPS Teodosie va merge la Hârșova, la Dunăre, unde la ora 14.00 va face sfințirea apei. După slujba de Bobotează din Portul Tomis, din Constanța, ÎPS Teodosie va oficia, la ora 14.45, la Ovidiu, slujbă pe faleza cea nouă. De la ora 17.00, miercuri, va oficia slujba Vecerniei, la Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Techirghiol. Slujba Vecerniei la Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Constanța va avea slujbă joi dimineața, la ora 8.30.

„Slujba de Bobotează începe la 8.30 și vom ieși în procesiune la ora 11.00 – 11.15. Vom merge în Portul Tomis. Sperăm că va fi o sărbătoare importantă pentru toți, toți ne vom lumina la față cu aceste daruri ale Bobotezei și luând apa sfințită se vor lumina și sufletele noastre. Această apă sfințită va combate și bolile și microbii, ne va înfrăți mai mult, pentru că harul este cel care ne înnoiește și trebuie să ne înfrățim mai mult, să biruim orice frică, pentru că frica aduce boala, să nu mai fim stăpâniți de frică, ci stăpâniți de entuziasm. Omul care are entuziasm și crede și se roagă nădăjduiește în Dumnezeu, nu pățește nimic. Căci Dumnezeu biruiește și bolile, și pe cel viclean, și dușmănia dintre noi Dumnezeu o biruiește”, a mai spus ÎPS Teodosie.

Înaltul prelat a avut un cuvânt și pentru cei care îi critică pe cei care vin la Biserică, de sărbători: „Cine nu crede să stea de-o parte, să nu critice, să nu îi oprească pe cei ce cred să își facă sărbătoarea. Noi vom ține sărbătoarea ca întotdeauna”.
De asemenea, ÎPS Teodosie a mai spus că preoții din Constanța vor merge în casele oamenilor cu Botezul Domnului, singura diferență față de anii trecuți fiind obligativitatea de a purta măști și mănuși.

Nici tradiția aruncării crucilor în mare nu va fi trecută cu vederea, deși e pandemie. Cele trei cruci vor fi aruncate, însă, în Portul Tomis și nu de pe faleza Cazinoului.

„Se vor arunca trei cruci cum am stabilit, în numele Sfintei Treimi. Vom arunca trei cruci în Portul Tomis, acolo este ușor, nu este pericol, că la faleză, la Cazinou e mai periculos, apa e mult mai adâncă, valurile sunt mai mari, aici acum e șantier, de aceea am mutat dincolo, când se va termina șantierul ne vom întoarce aici pentru că e mai larg (…) Autoritățile își dau concursul, ne-am sfătuit, nu suntem în tensiune, dimpotrivă, suntem în comunicare, în comuniune”, a mai spus Arhiepiscopul Tomisului.

Vă recomandăm și:

ÎPS Teodosie, mesaj ironic la adresa autorităților și sfidător pentru cei care respectă carantina

ÎPS Teodosie, adeptul teoriei conspirației: „Unii se vaccinează demonstrativ în public, dar nu ştim cu ce se vaccinează”

ÎPS Teodosie, încă o slujbă fără respectarea regulilor impuse de pandemie

energia residence
Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



One thought on “ÎPS Teodosie despre Bobotează: „Noi vom ține sărbătoarea ca întotdeauna. Dacă ne ascundem de sărbători, însemnează că vrem să fim biruiți de boală” FOTO VIDEO

  1. Individul isi bate joc de noi, autoritatile nu au ac de cojocul lui?Se pare ca nici Preafeticitul Daniel nu il da pe brazda.Sa iti bati joc de sanatate si viata nu cred ca este o manifestare de credinta.Biserica fiind sustinuta din bani publici cred ca autoritatile ar trebui sa se manifeste.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Coronavirusul nu se predă. Incidența este în creștere în Constanța

Mon Jan 4 , 2021
Numărul de cazuri de covid în Constanța a crescut ușor față de ziua precedentă. Incidența cazurilor de coronavirus a ajuns la 4,25 în municipiul Constanța, potrivit datelor furnizate, pe 3 ianuarie, de Direcția de Sănătate Publică, față de 4.19, cât a fost ieri. Este vorba despre cazuri active în ultimele două […]
coronavirus constanța