Un constănțean își făcuse acasă magazine ilegale unde vindea produse contrafăcute. Poliția l-a depistat, a confiscat marfă de 100.000 de euro și i-a întocmit și dosar penal.
Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa au efectuat, la data de 9 aprilie a.c., trei percheziții pe raza municipiului Constanța și a localității Cumpăna, în cadrul unui dosar penal pentru evaziune fiscală și punerea în circulație de produse contrafăcute.
Din cercetări a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 37 de ani, ar fi comercializat articole vestimentare, bunuri purtând însemnele unor mărci identice sau similare cu mărci înregistrate.
De la locațiile verificate, polițiștii au ridicat bunuri (îmbrăcăminte și încălțăminte) în valoare de aproximativ 100.000 de euro, precum și înscrisuri privind proveniența ilicită a acestora.
De asemenea, în urma perchezițiilor a fost descoperit un pistol cu gaze, care avea în încărcător 11 cartușe, pentru care posesorul deținea un permis a cărui valabilitate este expirată.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punere în circulație, fără drept, de produse care poartă însemnele unor mărci identice sau similare cu mărci înregistrate, evaziune fiscală și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.