ISJ Constanța a solicitat Poliției și Jandarmeriei să păzească școlile

Prof. Sorin Mihai, inspector școlar general ISJ Constanța
Sorin Mihai, inspector școlar general ISJ Constanța

Inspectoratul Școlar Județean Constanța a solicitat Inspectoratului Județean de Poliție Constanța și Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța alocarea de personal pentru paza unităților de învățământ din județul Constanța.

Solicitarea vine ca urmare a analizării situației existente în unitățile de învățământ preuniversitar din județul Constanța și a constatării conform căreia se prefigurează tot mai acut factori de risc.

„Scopul acestei solicitări este acela de a colabora strâns, mai aproape de spațiul școlar, în vederea prevenirii și fenomenului de bullying, a consumului de substanțe și a traficului de persoane. De asemenea, avem în vedere competențele materiale limitate ale agenților de pază, față de cele ale poliției și ale jandarmeriei, agresivitatea manifestată în interiorul unităților de învățământ.”, a precizat inspectorul școlar general Sorin Mihai.

Adresele transmise către cele două instituții urmăresc prevederile Legii nr. 35 din 2007, republicate, privind creșterea siguranței în unitățile de învățământ, precum și Planul teritorial comun de acțiune pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și prevenirea delincvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar, în anul școlar 2019-2020.

Solicitarea a fost înaintată ieri către cele două instituții.

„Asigurarea pazei prin polițiști sau prin jandarmi ar eficientiza activitățile de prevenție și ar spori capacitatea de intervenție. Totodată, ar asigura o mai eficientă comunicare interinstituțională. Factorii de risc sunt cei prezenți în orice situație statistică, nu s-au înregistrat fluctuații majore la nivelul cazurilor. Scopul este, în mod esențial, dat de analiza oportunității asigurării pazei în unități de învățământ prin efective ale poliției județene sau ale jandarmeriei.”, a mai spus Sorin Mihai.

Dintr-o analiză recent prezentată de IPJ, la nivelul județului sunt 44 de unități de învățământ care nu au asigurată pază, de niciun fel.



Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Autoritățile române din turism recomandă evitarea călătoriilor în provinciile chineze afectate de coronavirus

mie ian. 29 , 2020
Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri – Departamentul pentru Turism recomandă evitarea deplasărilor care nu sunt necesare în Republica Populară Chineză, având în vedere că există un focar de pneumonie virală (coronavirus) în provincia Hubei, localitatea Wuhan. Totodată, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri – Departamentul pentru Turism […]
coronavirus

V-ar putea interesa și: