Italia: un avion de pasageri a zburat peticit cu bandă adezivă

Un avion de pasageri a zburat peticit cu bandă adezivă, în Italia, pe ruta Cagliari – Roma, iar înregistrarea video a devenit virală, scrie site-ul Wanted in Rome.

Imaginile au fost distribuite pe Facebook de Mauro Pili, fost deputat şi fost preşedinte al regiunii Sardinia, după ce a urcat la bordul avionului companiei ITA Airways care efectua un zbor de la Cagliari la Roma.

„Ne tratează ca pe o colonie din lumea a treia” – a scris Pili. „Încă nu am întâlnit niciodată un avion peticit cu bandă adezivă”, a menţionat el.

Înregistrarea video arată o bandă adezivă argintie care acoperă o zonă din partea inferioară a fuzelajului avionului.

„În această dimineaţă, la ora 7.20, plecând spre Roma din Cagliari, nimeni nu a observat nimic datorită îmbarcării prin tunel”, a scris Pili, susţinând că abia la sosirea pe aeroportul Fiumicino din Roma pasagerii şi-au dat seama că au călătorit într-un avion „peticit în mod scandalos”.

Recomandare: Imagine incredibilă surprinsă de un senator într-un avion TAROM

Videoclipul a stârnit sute de comentarii din partea utilizatorilor. Unii se declară îngroziţi, alţii spun că această practică este folosită pe scară largă pentru reparaţii temporare şi că materialul adeziv respectiv este „super, super rezistent” şi sigur.

„Atât de sigură, încât se desprinde”, a replicat Pili, subliniind că în videoclip se vede că banda adezivă este vizibil desprinsă.

Un alt comentator subliniază că oamenii se aşteaptă la „siguranţă maximă” atunci când plătesc pentru un zbor, afirmând: „Sunt sigur că 99% dintre pasagerii care pleacă, dacă ar fi văzut „plasturele”, nu s-ar fi urcat în acel avion”.

Răspunzând controversei, compania ITA Airways a declarat că „operează întotdeauna în conformitate cu standardele de siguranţă dictate de autorităţile competente şi cu respect total pentru pasagerii şi personalul de la bord”.

Compania aeriană a precizat că reparaţiile au fost necesare pentru a „face faţă temporar” unei avarii constatate pe un panou al fuzelajului. „Această acţiune a fost efectuată în conformitate cu manualele aprobate de producător, care prevăd în aceste cazuri utilizarea unei benzi metalice pentru mare viteză, specifice pentru uz aeronautic”, a explicat compania.

„În cazul specific al zborului AZ1588, operat pe ruta Cagliari-Roma Fiumicino” – a precizat compania – „aeronava a fost pe deplin funcţională şi a decolat din Cagliari la ora 7.21, aterizând la Fiumicino la ora 8.14, cu nouă minute mai devreme decât era programat, fără a prezenta probleme tehnice”.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

România vrea să cheltuie 6,5 miliarde dolari pe avioane militare americane

vin aug. 11 , 2023
Ministerul Apărării Naţionale a solicitat aprobarea Parlamentului pentru achiziţionarea a 32 de avioane de luptă F-35 Lightning II, potrivit ministrului Apărării, Angel Tîlvăr. Achiziția planificată este estimată a fi în valoare de aproximativ 6,5 miliarde de dolari, scrie defensenews.com. Într-un interviu acordat postului local Antena 3, Tîlvăr a spus că […]
f35

V-ar putea interesa și: