
Astăzi, 30 decembrie, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța au răspuns unui apel la numărul unic de urgență 112 mai puțin obișnuit pentru această perioadă a anului.
În cursul după-amiezii, într-un imobil din municipiul Constanța a fost semnalată prezența unui mic liliac, situație care i-a speriat pe locatari. Aceștia au solicitat sprijinul jandarmilor.
Ajunși la fața locului, jandarmii au intervenit cu grijă și l-au capturat în siguranță pe micul locatar clandestin, pe care ulterior l-au eliberat în mediul său natural.
„Deși par inofensive, astfel de animale pot transmite anumite boli, motiv pentru care le recomandăm cetățenilor să nu încerce să intervină pe cont propriu și să solicite sprijinul autorităților ori de câte ori se confruntă cu situații similare.”, au transmis jandarmii constănțeni.
Jandarmii au fost solicitați în trecut pentru a scoate șerpi din imobilele constănțenilor.



