Jocuri politice în Costinești, zvonuri și realitate

Primarul Traian Cristea (în cămașă albă), în anul 2006, alături de fostul prefect de atunci, Dănuț Culețu, și de oficiali de la București care au venit să vadă cum a fost reabilitată comuna după inundațiile catastrofale din 2005. Traian Cristea este primar din anul 2000

Un zvon circulă, de câteva zile, în Costinești: primarul Traian Cristea mai dorește să candideze la un nou mandat.

Zvonul tulbură apele politice în localitate, din două motive. Unu: liberalii au un candidat acolo. Doi: dacă ar candida, Traian Cristea, primar cu experiență, ar avea șanse mari să câștige un nou mandat. Al șaselea! Constanța 100% a anunțat însă, din martie, că acesta nu va mai candida, citând surse din PNL.

Pentru a lămuri lucrurile, am stat de vorbă cu primarul Cristea.

„Deocamdată sunt primar, nu se știe până când”, ne-a declarat acesta. A spus însă să nu credem în aceste „acuzații”, a subliniat că vrea să-și ducă la finalul mandatul și a confirmat că nu va mai candida la alegerile locale viitoare.

Fostul lider PSD din Costinești, Horia Constantinescu, crede totuși că Traian Cristea s-ar putea răzgândi. Se bazează pe faptul că, de ceva vreme, pagina de Facebook a primăriei este foarte activă în a prezenta noutățile din comună și a de-I atribui realizările primarului Traian Cristea.

Constantinescu a mai spus că Traian Cristea ar fi încercat să preia PSD în 2016 și că nu este exclus ca acest lucru să se întâmple și acum. Ipoteza e la prima vedere greu de luat în calcul, pentru că PNL este partidul pe val, la putere. „Mechenici e destul de bine înfipt acolo”, spune Constantinescu. Tot el afirmă despre Traian Cristea că are un „limbaj învechit”, subliniind că realizările din comună – atâtea câte sunt – nu îi aparțin primarului.

Surse din PNL spun că partidul și-ar fi dorit o candidatură a lui Traian Cristea, pentru că ar fi avut prima șansă.

Horia Constantinescu a părăsit PSD și va candida la Primăria Constanța din partea PPU SL, dar spune că a păstrat o relație strânsă cu colegii din PSD Costinești.

În lupta pentru Primăria Costinești a intrat și Jeanu Dorin Dumitru, actual consilier municipal, din partea Partidului Mișcarea Populară, care a fost foarte aproape să-l învingă, la alegerile precedente, pe Traian Cristea. I-au lipsit mai puțin de o sută de voturi.

„Îi doresc viață lungă actualului primar. Dacă voi câștiga alegerile, îmi doresc să continui lucrurile bune pe care le-a făcut. Cu siguranță îl voi invita din când în când pe la primărie, ca să ne sfătuim”, a declarat reprezentantul PMP în martie 2020, când a aflat că Traian Cristea nu va mai candida.

Din partea PSD candidează Vali Condari, un politician mai puțin cunoscut în localitate, apropiat al lui Horia Constantinescu. În ultima vreme, a început să fie însă din ce în ce mai vizibil.

Va candida și Ema Gavrilă, dar nu are prima șansă.



Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “Jocuri politice în Costinești, zvonuri și realitate

  1. Emanuela v-a castiga de data asta ,chiar daca Cristea si-ar mai dori inca un mandat.Iar despre copilul Condari Adrian finul lui Horia nu este cazul sa vorbim ca nu avem ce ?Un tanar care nu i-a placut munca niciodata,traieste din cazarea turistilor la negru si chiria unui spatiu comercial din fata curtii.Nu-l mai recunosc nici macar fostii colegi din Schitu.Deci PSD-ul pierde din start aceasta candidatura din septembrie la locale in Costinesti.Organizatia Costinesti este constituita de Horia Constantinescu care de fapt el nu mai este nici macar membru in PSD.Vom vedea ce hotaraste domnul Stroie in privinta organizatiei PSD Costinesti si pe cine v-a desemna candidat la primarie.Mai avem pana in septembrie !

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Mohammad Murad, mersul pe bicicletă și Primăria Constanța

Dum mai 24 , 2020
Mi se pare cumva înduioșătoare tenacitatea cu care prietenii lui Mohammad Murad încearcă să ne convingă de faptul că are șanse să devină primar al municipiului Constanța. E ca atunci când îți sui copilul pe bicicletă prima dată și îi spui să pedaleze fără grijă, îl asiguri tu că va […]

V-ar putea interesa și: