Joe Biden, ales al 46-lea președinte al Statelor Unite ale Americii

Joe Biden va fi al 46-lea președinte al Statele Unite ale Americii, spun jurnaliștii de la CNN, după ce acesta a câștigat victoria în statul în care s-a născut, acumulând astfel voturile a peste 270 de electori. Mai exact, 273.

Joe Biden a fost vicepreședinte în timpul mandatului lui Barack Obama. A fost mulți ani senator de Delaware.

Este cel mai bătrân președinte ales ale Americii: a împlinit recent 78 de ani.

Pe timpul campaniei, Biden a spus că „sufletul națiunii” este în joc și a promis că va căuta să vindece o țară divizată de președinția lui Donald Trump, scriu ziariștii americani.

Joe Biden este, spun ziariștii de la CNN, cel mai votat președinte al SUA.

Este pentru a treia oară când candidează pentru funcția de președinte al Statelor Unite.

Vicepreședintele SUA va fi senatoarea Kamala Harris, în vârstă de 55 de ani. Va fi prima femeie de culoare vicepreședinte, și, de asemenea, prima persoană de origine indiană care ocupă această funcție.

Donald Trump a acuzat faptul că multe voturi i-au fost furate.

Sursă foto: Facebook

Constanta-financiara-sigla-jpg
sprijina-jurnalismul-independent

3 comentarii

  • asta a invatat de la firea sa se vaite

  • Mass media nu decide câștigătorul alegerilor prezidențiale SUA, ci Colegiul Electoral. Ei se vor întruni la vot pe 14 Decembrie 2020. Electorii nu sunt obligați să respecte rezultatul votului popular. În plus, mai sunt și câteva demersuri judiciare inițiate de echipa Trump. Mai durează.

Leave a Reply

Your email address will not be published.