Joe Biden nu exclude ca Rusia să atace spațiul NATO

Preşedintele american Joe Biden a declarat, în discursul privind starea națiunii, că SUA nu va trimite trupe în Ucraina, în urma invaziei Rusiei, relatează CNN. El a transmis au fost trimise trupe în Europa “pentru a proteja aliaţii NATO în eventualitatea în care Putin decide să înainteze spre vest”, neexcluzând astfel un atac al Rusiei asupra țărilor din organizația nord atlantică.

“Să fie clar: forţele noastre nu sunt implicate şi nu vor fi implicate în conflictul cu forţele Rusiei în Ucraina”, a transmis Biden, în discursul despre starea națiunii.

El a precizat că, în schimb, trupe americane au fost dislocate în Europa “pentru a proteja aliaţii NATO în eventualitatea în care Putin decide să înainteze spre vest”.

“În acest scop, am mobilizat trupe americane terestre, escadroane aeriene şi nave pentru a proteja ţări NATO, între care Polonia, România, Letonia, Lituania şi Estonia”, a explicat el.

“Aşa cum am mai spus clar, Statele Unite şi aliaţii noştri vor apăra teritoriul ţărilor NATO cu întreaga forţă şi putere colectivă”, a arătat Biden.

El a menţionat că Ucrainei i se acordă asistenţă directă de peste un miliard de dolari, incluzând ajutor militar, economic şi umanitar din partea SUA şi a aliaţilor.

“Noi, Statele Unite ale Americii, suntem alături de poporul ucrainean”, a spus Biden.

El a afirmat că această criză va dura şi a îndemnat oamenii să îşi ia inspiraţia din “voinţa de fier” a poporului ucrainean.

Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Următorul articol

Angajări la Comprest Util și Asfalt Dobrogea

Wed Mar 2 , 2022
SC ASFALT DOBROGEA SRL Constanța angajează: Electrician întreținere și reparații stații de asfalt și betoane. Experiență minim 5 ani în mentenanța echipamentelor și instalațiilor electrice. Cunoștințe de electrotehnică. Inginer electronist (energetician/automatist) Experiență minim 5 ani în automatizări, mentenanța echipamentelor și instalațiilor electrice. Constituie avantaj cunoașterea stațiilor de asfalt și betoane. […]
comprest util asfalt dobrogea