Județul Constanța: din 738 de școli, numai 76 au obținut autorizație de securitate la incendiu

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Constanța a anunțat că a acordat asistenţă tehnică de specialitate pentru 25 de unități de învățământ, în vederea obținerii autorizațiilor de securitate la incendiu.

ISU Constanța a înregistrat 47 solicitări pentru emiterea avizului de securitate la incendiu și 12 solicitări pentru emiterea autorizației de securitate la incendiu, fiind eliberate până în prezent 14 avize de securitate la incendiu pentru clădiri existente ale unităților de învățământ și 6 avize – pentru clădiri noi, cu acceași destinație, respectiv 2 autorizații de securitate la incendiu.

„Astfel, la nivelul județului Constanța, din totalul celor 738 de clădiri cu destinația de învățământ, 527 nu fac obiectul autorizării, 76 au obținut autorizația de securitate la incendiu, iar 135 sunt neautorizate, unele dintre ele fiind  în diferite etape ale procesului de avizare – autorizare.”, a anunțat instituția.

„Un lucru important pe care dorim să-l subliniem este legat faptul că, responsabil pentru obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu este exclusiv beneficiarul. Avizele/autorizaţiile de securitate la incendiu se eliberează pentru construcţii noi sau pentru dezvoltarea (extinderea), modernizarea ori pentru schimbarea destinaţiei celor existente. ISU Constanța va continua executarea activităților specifice de control și îndrumare, atât pentru asigurarea începerii anului școlar 2024-2025 în siguranță, cât și pentru asigurarea respectării măsurilor de prevenire a incendiilor.”, a mai spus ISU.

Peste 200 de probleme constatate anul trecut

În anul școlar recent încheiat, ca urmare a controalelor efectuate, au fost constatate 205 deficiențe specifice, fiind aplicate 176 avertismente și 29 amenzi contravenționale în cuantum de 35.500 lei. Principalele nereguli constatate au fost: reducerea gabaritelor căilor de evacuare prin depozitarea diferitelor materiale, neactualizarea planurilor de evacuare în caz de incendiu, nemarcarea căilor de evacuare pentru persoane în caz de incendiu cu indicatoare standardizate, neafișarea instrucţiunile specifice pe fiecare loc de muncă cu risc de incendiu, neasigurarea necesarului mimim de stingătoare portabile cu pulbere, neverificarea instalației electrice, nefuncționarea corpurilor de iluminat aferente instalației de iluminat de securitate pentru evacuare, nefuncționarea la parametrii proiectați a instalațiilor de detectare, semnalizare și alarmare la incendiu.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Incendiu la spitalul penitenciarul Poarta Albă: o victimă. A fost activat Planul Roșu

mar sept. 10 , 2024
ISU Constanța intervine azi la un incendiu la spitalul penitenciarului Poarta Albă. „Forțe alocate: 4 SMURD B, 1 SMURD C, 6 mașini de stingere, o autospecială pentru transport victime multiple, 2 autoscări. Din primele informații este vorba despre o victimă care s-a autoincendiat. Incendiul a fost lichidat la 13:32. Se […]
incendiu poarta alba

V-ar putea interesa și: