În spitalele din Constanța sunt internați 30 de bolnavi de Covid-19

În spitalele din Constanța sunt internați 30 de bolnavi de Covid-19

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 258 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 15 persoane au decedat din rândul celor pozitivate, iar 240 de pacienți au fost declarați vindecați.

La prima vedere, ar însemna că sunt numai 3 cazuri active. Am cerut însă lămuriri Prefecturii Constanța, care a trimis datele de mai sus. Reprezentanții instituției spun că sunt 30 de bolnavi infectați. Iată ce au declarat:

„Numărul de persoane vindecate cuprinde atât pacienți din Constanța, incluși în raportarea cazurilor din județul nostru (258 astăzi, conform Grupului de Comunicare Strategică), cât și persoane din alte județe (Tulcea și Ialomița), persoane care sunt incluse în raportările din județele respective. Astfel, la această oră, în unitățile medicale constănțene mai sunt internate 48 de persoane, după cum urmează: 30 din județul Constanța, 11 din județul Tulcea și 7 din județul Ialomița.”, au precizat, pentru Constanța 100%, reprezentanții Prefecturii Constanța.

În centrele de carantinare din județul Constanța se află, în acest moment, 391 de persoane, care ocupă 16% din totalul de 2.311 locuri disponibile. De asemenea, la nivelul județului sunt 786 de persoane în izolare la domiciliu.

Forțele cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice continuă să acționeze, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19 pe teritoriul României.

În cursul zilei de ieri, 16 mai 2020, peste 900 de forțe de ordine (I.P.J. Constanța, I.J.J. Constanța, G.J.M. „Tomis” Constanța, Poliția Locală Constanța, Garda de Coastă, M.Ap.N.) au desfășurat misiuni specifice în județul Constanța. Obiectivul principal al misiunilor întreprinse este acela de a spori siguranța cetățenilor în noul context.

Odată cu trecerea în starea de alertă pe teritoriul României, forțele de ordine acționează, în principal, pentru informarea cetățenilor cu privire la noile reguli.

Datele sunt actualizate în mod constant, iar informațiile cu privire la situația COVID-19 la nivelul județului Constanța sunt în continuă dinamică.

Dacă v-a plăcut acest articol, puteți urmări Constanța 100% pe Facebook printr-un Like mai jos:
energia residence
Constanta-financiara-sigla-jpg

4 comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.