Județul Constanța, pe locul întâi în România în acest clasament turistic

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică – inclusiv apartamente şi camere de închiriat -, în anul 2023, au însumat 13,64 milioane persoane, în creştere cu 10,5% faţă de anul 2022, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS). Județul Constanța se află pe locul al doilea în România în funcție de numărul turiștilor, după București, și pe locul întâi după numărul de înnoptări.

„Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în anul 2023, au însumat 13.647.300 persoane, în creştere cu 10,5% faţă de anul 2022. Din numărul total de sosiri, în anul 2023, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 84,6%, în timp ce sosirile turiştilor străini au reprezentat 15,4%. Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în anul 2023 au însumat 29.171.100, în creştere cu 9,8% faţă de cele din anul 2022”, arată datele INS.

Din numărul total de înnoptări, în anul 2023, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 84,7%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 15,3%.

Durata medie a şederii în anul 2023 a fost de 2,1 zile, atât la turiştii români, cât şi la turiştii străini. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică în anul 2023 a fost de 30,7% pe total structuri de cazare turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în creştere cu 1,3 puncte procentuale faţă de anul 2022.

Pe judeţe, în anul 2023, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare (inclusiv apartamente şi camere de închiriat) a înregistrat valori mai mari în: Municipiul Bucureşti (1.829.000 persoane), Constanţa (1.573.900 persoane) şi Braşov (1.513.500 persoane) iar înnoptările turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare (inclusiv apartamente şi camere de închiriat) au înregistrat valori mai mari în: Constanţa (5.203.100), Municipiul Bucureşti (3.623.100) şi Braşov (2.848.700).

Pe ţări, cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în anul 2023 au provenit din: Germania (218.300 persoane), Italia (186.700 persoane) şi Israel (150.500 persoane).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în anul 2023 de 14.777.100 persoane, în creştere cu 16,4% faţă de anul 2022. Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în anul 2023 de 19.449.000 persoane, în creştere cu 12,6% comparativ cu anul 2022.

Sosiri şi înnoptări în structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare în decembrie 2023

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în luna decembrie 2023 au însumat 901.100 persoane, în creştere cu 2,5% faţă de cele din luna decembrie 2022. Din numărul total de sosiri, în luna decembrie 2023, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 84,5%, iar sosirile turiştilor străini 15,5%.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în luna decembrie 2023 au însumat 1.735.400, în creştere cu 1,8% faţă de cele din luna decembrie 2022. Din numărul total de înnoptări, în luna decembrie 2023, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 82,8%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au înregistrat un procent de 17,2%.

Durata medie a şederii în luna decembrie 2023 a fost de 1,9 zile la turiştii români iar la turiştii străini de 2,1 zile. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică, în luna decembrie 2023, a fost de 24,8% pe total structuri de cazare turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în scădere cu 0,4 puncte procentuale faţă de luna decembrie 2022.

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, în luna decembrie 2023, au însumat 1.147.100 persoane, în creştere cu 10,6% faţă de luna decembrie 2022.

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, în luna decembrie 2023 au însumat 1.389.200 persoane, în creştere cu 15,3% comparativ cu luna decembrie 2022.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

One thought on “Județul Constanța, pe locul întâi în România în acest clasament turistic

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Stelian Ion este candidatul USR pentru Primăria Constanța: „Avem proiecte, soluții și viziune”

lun feb. 5 , 2024
Președintele USR Constanța, Stelian Ion, a fost desemnat, cu unanimitate de voturi, candidatul USR la scrutinul pentru Primăria Constanța. Votul a fost exprimat în cadrul Adunării Generale a USR Constanța, care a avut loc duminică, 4 februarie, la finalul procesului de selecție internă organizat de filiala municipală pentru stabilirea candidatului […]
stelian ion

V-ar putea interesa și: