Județul Constanța va avea o nouă pădure, în Costinești

Sediul Primăriei Costinești
Sediul Primăriei Costinești

Primarul din Costinești, Jeanu Dorin Dumitru, a anunțat că, în ședința Consiliului Local a lunii noiembrie, a continuat seria proiectelor prin care ne propunem să dezvoltăm comuna Costinești. A propus un proiect inedit, de care atât comuna, dar și județul, au nevoie.

„Am propus un proiect prin care vom împăduri 3,7 hectare de teren în zona în care era groapa de gunoi pe vremuri. Vom transforma o zonă degradată într-o frumoasă pădure, cu fonduri pe care le-am atras de la Prefectură și Agenția pentru Protecția Mediului.”, a precizat acesta.

Primarul a propus de asemenea un proiect prin care v schimba sistemul de iluminat din comună.

„După ce vom înlocui actualele lămpi, cu unele mai performante, costul pe care-l vom suporta pentru iluminat se va reduce la jumătate. Vor rămâne astfel bani mai mulți pentru investiții. Am atras pentru acest proiect fonduri de 200.000 de euro de la AFM.”, a subliniat.

De asemenea, un proiect important votat prevede schimbarea în întregime a utilităților de pe plajă, destinate serviciilor de salvamar. Prin implementarea acestui proiect, pentru care echipa Primăriei a atras fonduri guvernamentale de 500.000 de euro, se vor reduce semnificativ costurile pe care primăria le plătește pentru salvamari și se vor asigura totodată dotări moderne, pentru ca siguranța turiștilor ce vin la Costinești să fie pe primul loc.

Primarul a mulțumit consilierilor pentru votul pozitiv acordat.

Vă recomandăm și:

Puteți urmări știrile Constanța 100% și pe Google News.

energia residence
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.