Jurasica – s-a deschis singurul parc tematic de dinozauri de la malul mării

jurasica

Jurasica și-a deschis porțile pentru vizitatorii de toate vârstele în weeekend-ul trecut. 42 de dinozauri au fost atracția celor care au venit să descopere lumea fabuloasă a supradimensionării. Parcul tematic are o suprafață de aproximativ 2 hectare și este structurat pe 6 continente –  America, Africa, Asia,  Antarctica, Australia, Europa. Fiecare dinozaur are o poveste aparte pe care vizitatorii au ocazia să o descopere.

Intrarea în parc se face printr-un dom de mari dimensiuni care conduce către aleile șerpuite, continentele și dino-locuitorii lor, zona food cu multiple opțiuni culinare și cea de agrement.

Iubitorii de dinozauri pot să-și serbeze aniversarea într-un cadru tematic iar pasionații de povești și filme vor avea ocazia să urmărească proiecții video in viitorul apropiat. Inițiatorii acestui proiect au în plan să organizeze spectacole și concerte dedicate copiilor de toate vârstele.

Pentru vizitatori a fost amenajată o parcare cu 80 de locuri disponibile iar pentru confortul tuturor, traseele din parc sunt prevăzute cu spații de odihnă. Pentru a-și aminti de experiența trăită, copiii pot pleca acasă cu o amintire din magazinul cu suveniruri personalizate.

Prețul unei intrări în parc este de 25 lei pentru copii și 30 lei pentru adulți. Copiii cu vârstă mai mică de 3 ani au gratuitate. Biletele de acces pot fi procurate online sau de la intrarea în parc.

Parcul tematic Jurasica este amplasat  în stațiunea Neptun, în imediata apropiere a Parcului Aventura, și este deschis zilnic, de luni până duminică, în intervalul  orar 11:00 – 22:00.

Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

SC GEMARIS TRADE anunță începerea proiectului „Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor”

Wed Aug 4 , 2021
Puteți urmări știrile Constanța 100% și pe Google News.