Klaus Iohannis: „Şcoala sigur nu va începe în condiţii normale fiindcă pandemia până în septembrie nu va dispărea” VIDEO

klaus iohannis

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a declarat, miercuri, că şcoala nu va începe în condiţii normale, deoarece pandemia nu va dispărea până în septembrie. Acesta a precizat că mai multe scenarii legate de începerea anului şcolar vor fi prezentate într-o săptămână sau două, subliniind că ar putea fi un sistem mixt, şcoală online cu prezenţa elevilor în unitatea de învăţământ.

Iohannis a fost întrebat miercuri, într-o conferinţă de presă, dacă se poate deschide anul şcolar în condiţii de siguranţă.

„Această situaţie a deschiderii noului an şcolar şi implicit a noului an universitar este una de extremă importanţă şi mă preocupă foarte mult. Am avut numeroase discuţii cu conducerea Ministerului Educaţiei, cu specialişti, cu alţi membri din Guvern cu atribuţii pe această zonă. S-au făcut progrese importante în conturarea unor strategii, unor scenarii. Am invitat pe premier, ministrul Educaţiei şi mai mulţi miniştri pentru o discuţie pe care o vom avea săptămâna viitoare când sper să putem contura câteva scenarii pe care le spunem apoi public”, a afirmat Iohannis.

El a precizat că cu siguranţă şcoala nu va începe în condiţii normale în luna septembrie deoarece pandemia nu va dispărea până atunci.

Conferință de presă susținută de Președintele României, Klaus Iohannis

Conferință de presă susținută de Președintele României, Klaus Iohannis.

Publicată de Partidul Naţional Liberal pe Miercuri, 29 iulie 2020

„Şcoala sigur nu va începe în condiţii normale fiindcă pandemia până în septembrie nu va dispărea. Ar fi foarte complicat să avem numai şcoală online. Şi atunci sigur ne îndreptăm spre un scenariu mixt, unde probabil şi în funcţie de condiţiile locale vom avea mai mult şcoală normală, cu elevii la şcoală sau mai mult online sau sistem mixt. Ce se va întâmpla va fi stabilit într-o săptămână sau două. Măsurile pe care le vom lua sunt gândite în primul rând pentru siguranţa copiilor, a cadrelor didactice şi pentru a asigura un proces educaţional de bună calitate”, a transmis Iohannis.

În anul şcolar 2019 – 2020, cursurile au fost suspendate în 11 martie. 

De asemenea, președintele a mai spus că de la dorinţa de a dubla alocaţiile la putinţa de a face acest lucru este o cale „puţin mai lungă”. Şeful statului afirmă că nu sunt bani pentru dublarea alocaţiilor şi creşterea cu 40% a pensiilor, dar, atât alocaţiile, cât şi pensiile vor fi majorate, creşterea urmând a fi anunţată de Guvern.

„Ne găsim într-o situaţia foarte complicată din punct de vedere şi economic, bugetar şi electoral. Nu putem face abstracţie de niciunul din aceşti factori. Noi ne dorim sincer să creştem şi alocaţiile şi pensiile, însă de la dorinţa sinceră la putinţa sinceră de multe ori e o cale puţin mai lungă. În condiţiile în care economia românească se contractă, de exemplu UE prevede o contracţie de 8%. Poate a noastră nu o să fie de 8%, a noastră poate o să fie mai mică. Totuşi, veniturile la buget s-au diminuat. Deja acum am depăşit deficitul calculat pentru întregul an. (…)  Pur şi simplu nu sunt bani pentru toate. Totuşi, am rugat Guvernul să facă cât se poate”.

Şeful statului a precizat că îşi doreşte dublarea alocaţiilor, dar acest lucru nu va fi posibilă de azi pe mâine. Iohannis afirmă, însă, că va fi posibilă în etape „sau, cum spunea cineva, pas cu pas”. 

În ceea ce priveşte pensiile, Iohannis a afirmat:

„E evident că o creştere de 40% pur şi simplu nu e posibilă. Nu sunt bani. Dar e rezonabil să ne gândim la o creştere a pensiilor. Nu putem să lăsăm categoria cea mai vulnerabilă, pensionarii, să plătească costul recesiunii. Pensiile vor creşte. Punct şi clar. Cât va fi această creştere, va calcula Guvernul şi vor veni cu măsurile de rigoare”. 

Iohannis a vorbit și despre amânarea alegerilor.

„Este o discuţie legitimă, dacă să organizăm sau nu alegerile în 27 septembrie, însă vreau să despărţim discuţia politicianistă de discuţia pe fapte. OMS a făcut multe afirmaţii şi multe anunţuri, iar unul dintre anunţuri care mă îngrijorează foarte mult e de dată mai recentă şi spune că această pandemie nu are mai multe valuri, are un singur val mare. E nevoie de alegeri pentru a reda legitimitatea autorităţilor locale. Pe de altă parte, suntem în mijlocul unei pandemii care poate se atenuează sau nu. Ce obţinem dacă amânăm alegerile? În loc să le ţinem în septembrie, le ţinem în noiembrie sau ianuarie şi ne trezim că, în loc să facem lucrurile mai bine, le facem mai prost”, a declarat preşedintele.

Iohannis a afirmat că în acest fel trebuie să evaluăm situaţia.

„Personal, dacă pandemia nu se agravează şi se iau măsuri specifice şi stricte, se pot ţine alegerile. Nu e mai complicat să mergi să votezi decât să mergi la hypermarket să îţi iei pâine. Se pot institui măsuri de siguranţă, de igienă. Ce va fi complicat de organizat va fi campania electorală, care va fi una care se va desfășura în condiţii foarte atipice pentru o campanie. Trebuie să ţinem cont de toate aceste lucruri, până la jumătatea lunii august şi atunci putem discuta dacă se ţin sau nu alegerile”, a conchis Iohannis.


Leave a Reply

Your email address will not be published.